În această seară a fost despre muzică. Inspirația a pornit de la o conversație cu o prietenă și muză dintr-o țară foarte similară, dar cu influențe diferite. Am acceptat să ascult și să îmi spun opinia despre piesa următoare. Nota bene, nu ascult de regulă acest soi de compoziții.
Fiind multitasker, ador să îmi pun mâinile la treabă în timp ce ascult ceva la boxa bluetooth. La prima audiție strângeam hainele de pe uscător și le împăturam.
Piesa mi s-a părut relativ trista si repetitivă per total. Îmi imaginam, auzind-o, că așa m-aș simți a doua zi după o beție cruntă, într-o localitate din Rusia. Ciclicitatea rapidă e modul cum se învârtea casa, iar vocea flexibilă tipei erau două păreri ale conștiinței mele: îndurerată, plângând susținut, și cealaltă care chiuie pe final, că nu are altceva mai bun de făcut, mai ales până îmi revin din mahmureală.
La cea de-a doua audiție, deja luam notițe, cu vizionarea videoclipului.
Mult build up, chiar prima jumatate de piesă!
Nu m-am prins daca muzicuta, care era de fapt acordeonul era acolo cu intentia sa sustina piesa, sau ciclicitatea ei, care ar putea sa sugereze anul cu anotimpurile sale. Poate a fost intentionată.
Nu m-am prins daca muzicuta, care era de fapt acordeonul era acolo cu intentia sa sustina piesa, sau ciclicitatea ei, care ar putea sa sugereze anul cu anotimpurile sale. Poate a fost intentionată.
Acel lung build up poate sugera durata prelungită a iernii dinaintea primaverii.
Oricum e curioasa prezenta in prima parte a acestui instument si nu a chitarei bass sau a tobelor- percutiei, precum intalnim in alte piese vestice. Violoncelul intervine câte puțin, pentru un efect grozav, care te face să îți dorești să îl auzi mai mult.
Cadrele mi-au dat senzatia de suprarealist. In loc de dans, pietonii erau mai degraba stangaci, cu miscari bruste, parca abia reuseau sa isi amineasca bucuria de după amorțeala iernii.
Am apreciat vocea tipei, clar cu talent și sustain a unei note, amintindu-mi de doinele patriei românești. Chiuiala de la final îmi amintea de cântecele tradiționale maramureșene.
Referiror la piesa și videoclip, este de un dinamism debordant, sugerat prin contrastul dintre cadre, fie cu prea mult negru, fie arse de prea mult alb.
De asemenea, cadrele se schimbau relativ rapid unele fata de altele, cu un minim de 4 secunde, respectiv 8 secunde per cadru.
Per total, un experiment interesant.
Mersi, V.B.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu