Povestea acestui post este după o conversație recentă alături de un prieten despre Disney si cancel culture, o mișcare care înseamnă următoarele:
Cancel culture refers to the popular practice of withdrawing support for (canceling) public figures and companies after they have done or said something considered objectionable or offensive. Cancel culture is generally discussed as being performed on social media in the form of group shaming. (cf. https://www.dictionary.com/e/pop-culture/cancel-culture/)
În ultimii ani am studiat relațiile umane, ajungând de la comportamente la emoții și nevoi.
A existat destulă rumoare pe baza filmelor făcute de Disney, cu privire la portretizarea falsă a societății. Copiilor li se creează așteptări false, de exemplu unele fetițele tind să își caute prințul în mod inconștient, automat. E acea întrebare repetitivă care apare zeci de ani mai târziu când un potențial iubit se apropie de ele: „Oare acesta este prințul pe care îl aștept?” (nevoia de siguranță și de claritate).
Consider că și băieții tind să gândească similar: „Ce aș putea face astfel încât să mă observe și să o impresionez astfel încât ea să accepte automat invitația la cafea sau la a deveni prietena/soția mea?”(nevoia de a fi suficient, acceptat, văzut, important).
Pe ambele sexe există o presiune mare, d.p.d.v. social. Nu cred că atracția e atât de dificilă, pe etape. De regulă ți se întâmplă și în general merge natural, dacă nu alegi să înoți împotriva curentului.
Referior la filmele Disney, se spune că personajele rele sunt portretizate ca urâte, asimetrice și diforme pentru a nu fi luate drept modele de copii. Mi se pare de la un punct al evoluției mele prea simplă și caricaturală portretizarea eroului care are doar calități și antagonistului doar cu defecte.
Înțeleg tema complexului de inferioritate (un picior mai scurt, cocoașă) ca fiind o sursă a separării și frustrării condiției umane, dar nu cred că e o regulă. Acestea nu sunt neapărat motive de invidie, izoare sau răutate. Am întâlnit în praxisul meu medical câteva persoane cu deformări considerabile, dar cu o seninătate în privire și o acceptare dpdv al comportamentului de stătea mâța-n coadă!
Revenind la filmele copilăriei, care tind să portretizeze stereotipuri umane, cu o intenție de reeducare. De aici reiese că o persoană rea e clar urâtă, și ce e urât e și rău. Cea mai șocantă scenă la care am asistat târziu în viață a fost la serviciu. O colegă de muncă, care era slabă, aranjată, simetrică și în general etichetată drept frumoasă era cea mai rea dintre scorpii d.p.d.v. al comportamentului și limbajului.
În mintea mea dădea cu virgulă. Aveam așa de mari așteptări că ce e frumos e și bun, încât nu dădeam voie în percepția mea despre realitate să fie așa. Crunte zile au fost, și de aici a reieșit dezamăgirea, frustrarea și furia pentru acel adevăr servit în repetate rânduri în programarea copilăriei mele.
Nu sunt neapărat de acord cu această mișcare, neconsiderând multe dintre teme ofensatoare.
Rămâne de văzut ce mai dorește societatea să accepte și ce nu din aceste nume care odinioară dominau sfera animată. Până la urmă, nu e important dacă e rău sau e bine, mai important e ceea ce avem nevoie.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu