Prima alergare organizata

Îmi amintesc vag primul 5K din septembrie 2020, cele doua 10k din mai, respectiv noiembrie 2021. Apoi, am luat o pauza de aproximativ 1 an de la alergat, timp in care am biciclit, dart-uit si am tras cu arcul, am zis ca e bine sa incerc ceva si cu clubul TM din Sibiu, fix in Muzeul Satului. Am aplaudat inițiativa colegei E, care venise inițial cu un plan împărtășit într-un discurs, apoi fizic de la sute de km depărtare ca să alerge și să ne susțină.

Mi-a plăcut ca ne-am intalnit cu 3h inainte pentru niste networking pe terasa hanului din parc, la o ciorba dementiala  cu gust de leustean proaspat. A fost o bucurie sa ii revad si sa purtam acelasi tricou. Apoi, dupa ce ne-am schimbat si ne-am incalzit (cu poze pe podium si apoi articulatiile) mie mi s-a facut somn, în ciuda luminilor și muzicii infernal de gălăgioase.

Cu chiuituri si cu frontalele pornite, la 22:36 am luat start-ul.  Avand doar o saptamana de antrenament serios si doar pe teren plat, am zis ca plec printre ultimii. Obiectivul meu a fost sa termin cursa.
Pe parcursul ei, am fost sustinut de majoritatea voluntarilor, care stateau cate trei cu fluiere sau cu urale de incurajare, dar am si sustinut impreuna cu o colega cu multa experienta (A) pe o alta colegă (G) care nu se pregatise suficient. La un moment dat, dupa multe dureri in piept si in gat, m-am resemnat si la urcare mergeam in mars. Ele alergau cot la cot cu mine, fapt care m-a facut sa gandesc ca ori eu merg repede, ori ele alearga prea incet. Oricum, eu zic ca prin inscriere de fapt am platit cursul de alergat profesionist, deoarece A ne-a motivat si ne-a dat din casa referitor la cum sa alergam mai eficient, punand accent pe ritmul constant de alergare si pe importanta respiratiei constiente (ceea ce stiam si aplicam deja).

Pe la primul sfert deja ma simteam vazut. In primul sfert, după ce ochii lucioși ai unei pisici de pe podeț ne-au urmărit atent. Imediat după, la locul de rehidratare, unul dintre voluntari imi vede frontala setata pe LED-ul rosu si ii spune celuilalt: "Fii atent! Parca e Mordor!" Aceasta replică mi-a luminat întreaga cursă!

De la jumatatea turului, O ajunsesem pe cea de-a treia colegă din urmă (D). Dupa cateva coborari in viteza am simtit contracturi puternice in cvadricepsi (deasupra genunchiilor), care cedau cu greu. Ma motiva totusi recomandarea colegei A, care avea magneziu la ea. Pe la ultimul sfert, cand deja luasem viteza m-a echilibrat putin durerea genunchiului drept. M-am oprit pentru o scuturare a lui si a unui stretching minimal. Am continuat puțin alături de cele trei colege.  Simțind că se apropie cineva, am strigat: „Vine!”
Cei doi alergători ne depășiră prin stânga, râzând, spunând că vine trenul.
I-am zis că „Simțul meu de păianjen s-a activat și că nu m-au mirat.”

A m-a liniștit că dacă vreau sa alerg mai cu spor, rămâne ea cu G, așa că am accelerat pe o coborâre, fiind depășit la mustață de competitiva D. Am recuperat pe urcare, printr-un pas rapid, iar la ultima coborâre le-am lăsat în urmă pe cele trei. Am încheiat cei 4.5km cu bine, în 41:30 min.

Draga mea R mă aștepta la linia de Finiș, iar masivul RR era fix după. El m-a invitat la corturile de rehidratare, unde am înfundat pe gât trei felii de lubeniță, două pahare de cola și trei de apă în nici cinci minute.  Mă amuza faptul că în general îmi aleg mâncarea cu grijă, chiar și aici când muream de foame și sete am putut fit atent să evit semințele cele negre. După premiere ne-am retras, iar acasă a fost o bucurie să fac yoga post alergare, inspirat de același videoclip ca de obicei. Îl las mai jos pentru cei care au ajuns pânâ aici:

Mi-a priit acest eveniment mai ales că era noapte și am putut alerga mai ușor decât de obicei! Mai vreau astfel de ture cu medalii și atmosferă faină!