Înviere cu surprize

 Mă aflam în vacanță în orășelul Hațeg. Bunica și cu mama dormeau duse. Era ora 1:30 și eu nu adormisem, deoarece era misunea mea să traversez micul centru și să aduc Paștile acasă. M-am îmbrăcat bine de tot, mi-am luat o umbrelă și o plasă. Era o oră liniștită, încât puteam să îmi aud respirația. Doar câte un câine lătra din vreo gospodărie îndepărtată. Pe măsură ce mă apropiam, de auzea bâzâitul slujbei din boxele plasate pe peretele din afara clădirii.

Intru încet prin ușa din lateral, îndreptându-mă strategic în centrul bisericii, prin marea masă de crecincioși. În timp ce părintele cu barbă stufoasă și gri citea Pastorala cea fără de sfârșit, oamenii erau mai degrabă atenți la cărăbușii care zburau liberi prin biserică. După o jumătate de oră mă sfășeam de căldură, așa că mi-am dat sacoul jos și-l țineam pe brațul stâng. Un domn în vârstă era în dreapta mea. Îl vedeam cu coada ochiului cum tremura cu mâna pe baston și  mesteca în gol. Se întoarce spre mine și zâmbește, strigând: „Și eu mi-am luat asta groasă pe mine, că am fost înainte la cimitir!” Toată lumea din jur se uita la noi. Iritat, oftez și afirm din cap, zâmbind din complezență.

 

La finalul slujbei de Înviere, părintele spune „Hristos a înviat” în mai multe limbi, printre care și-n greaca veche. Două babe șușoteau în spatele meu.

„Ce limbă-i asta, Veto?”

„Cred că-i maghiară, Tanțo!”

 

Slujba se termină și lumea se împărți două cozi: una în fața altarului, cealaltă spre ușa din spate.
Decid să stau la coadă în față, că în spate era prea multp gălăgie, oamenii călcându-se pe picioare. Cele două doamne își continuau conversația. Veta urlă spre Tanța ca să vină și ea în față, că e mai puțină lume. Părintele era pe fază și le atenționă să nu uite pentru ce au venit, mai exact pentru spiritul lui Cristos. Pe măsură ce coada avansa, puteam să văd cum se făceau Paștile pe repede înainte: un om le împărțea, iar doi le amestecau. Primul punea bucățile de pâine dintr-un butoiaș într-un recipient mare, iar celălalt le uda cu furtunul conectat la o damigeană.

Lumea venise pregătită cu căni obișnuite, iar eu mă simțeam nasol, deoarece eram cu ditamai borcanul de 800ml. În fața mea, un om consulta lista, care familie a plătit și care nu.

Când am ajuns acasă, bunica era trează și-mi spune adevărul: În acel an, paștile nu erau plătite!