Libertate la pungă

La ce să visezi în perioada acesta, dacă nu la o formă sau alta de libertate?

Se spune că avem doar trei arome pe care nu le putem refuza, din motive de evoluție a speciei:

Sărat, gras și dulce. Toate sunt rare în natură și/sau pe parcursul anului.

De regulă prefer dulciurile (ciocolata, în special cu aromă de cafea), dar azi am luat o pungă de semințe de floarea soarelui. Îmi amintesc în anii copilăriei mele bărbați invitați de tata în sufragerie, care le crăpau de zor, în fața meciului de la televizor.

Doar 2007, în primul an de facultate am prins gustul lor.  Aveam doi colegi olteni, pentru care acele chestiuni sărate reprezentau aurul negru.

Îmi amintesc cun ne strângeam la unul dintre ei în camera de cămin și le spărgeam la foc automat.  Sorin, cel mai înalt și brunet ne-a arătat stilul lui Mărgelatu de a sparge semințe. Ținea una între incisivi și o crăpa, apoi o scotea afară prin lateral, cu o mutră plată, super cool. A obținut respectul și aprobarea celui scund, zis dupa numele de familie „Albu”. Acesta avea păr blond, cu ochi verzi, și privire fixă care umbla mereu cu  buletinul la el, deoarece nu arăta nici la chip mai mult de 13 ani.

***

Sorin și cu mine eram de regulă nedespărțiți.  După un concert de a lui Johnny Raducanu, ne-a prins gripa pe toți. Două camere de oameni suferinzi. Colegul lui de cameră, Costel, și cu mine ne-am tratat clasic, dar Sorin avea altă abordare, mai naturistă.
 Într-o dimineață am așteptat după el să își răcească ceaiul de ceapă roșie. Am alergat și inhalat în mod precipitat aerul cel răcoros al dimineții, cu ghiozdanele pline în cârcă, doar-doar să ajungem la seminarul de anatomie.

Când intrasem pe ușă, domnul doctor cel grizoant și tuns la zero, cu nas mare și cu halat moale roșu tocmai se așeza la masă. Grupa noastră era în capătul unei săli enorme.

Ajungem la masa cu pricina.

„Domnilor. Afară!”, spuse el sec.

„Dar-dar”, se scăpă Sorin.

„Ce temă am avut de pregătit pentru astăzi?”

„Tema de data trecută :D”, rânji eu inocent.

„CA-RE ES-TE...”

„Planta”. 

>pauză dramatică<

„Plantă ești tu, domnule coleg. Și plantele staau...”

„Afară...”, am răspuns resemnați deodată.

Noi doi eram liberi. Nu ne-am dorit, dar am primit, sșa că ne-am dus la magazin să luăm ceva pentru a sărbători. Te las pe tine să ghicești cum.

***

După două zile, lucrurile au luat o altă întorsătură.

 În acea după amiază, eram la Sorin în cameră. Stăteam așezați pe pat, vis-a vis unii de alții și suflam mucii toți trei, dar pe rând.
Neinspirat fiind, colegul nostru își pusese hainele la muiat într-un lighean albastru deschis. El se afla pe jos, lipit de coșul de gunoi cel roșu.

Văzând cu încetinitorul cum șervețelul meu alb cu dungi galbene de verzi aterizează liniștit între haine, aud:

„Bă firi-ai a dracu` de IDIOT!”

Eu am mă aruncasem pe o parte, și rămăsem acolo imobilizat de atâta râs.

„IEȘI AFARĂ!”

Ușa se trântise.

O săptămână nu mai vorbise cu mine. Mai nasol era că îmi era coleg de grupă. Vineri seara nu am mai suportat și am mers la el, cu o pungă mare de semințe.

El se blocă la calculator, făcu ochii mari și exclamă, plin de speranță:

„SEEE-MIIN-ȚEE!”

Redevenisem prieteni la cataramă.

***

În sesiunea de vară, într-o zi de luni la ora 14:00 aveam examenul practic la informatică. Mai era jumătate de oră până la el.
Noi trei eram încă la mine-n cameră. Aveam geamurile larg deschise, și ne bucuram de căldura care venea de afară. Silviu  și cu mine stăteam pe pervazul cel alb, rezemați fiecare de geamurile de termopan. Pe trei scaune de PAL și fier suprapuse stătea Albu, cel scund.

Punga cea verde era pe pervaz, între noi doi.  Farfuria cu modelul scutului lui Captain America era ticsită de coji de semințe. Mai aveam puțin și clădeam un turn din Pisa.

Ora 13:35. Mă simt curios.

„Bă, mai mergem?”

„Haaide să mai stăm”, mormăi Silviu.

„E.”

Ora 13:45. Mă simt deja cu musca pe căciulă.

„Mamă ce bune îs. Mă ustură buzele de la sare, dar mai intră.
Totuși, nu mergem și noi?”

„Na.”

„Nu știu. Fac ce ziceți voi.”, spuse sec Albu.

La ora 13:53 o zbughirăm pe ușă. Urcatul de scări până la strada Hașdeu era un chin. Bătea un vânt cald, dar uscat.

Ajunsesem la timp, dar cu ce scop?

În acea zi, toți trei am picat. Mai bine stăteam să terminăm punga. Așa aproape eram…

***

În anul doi de facultate, Silviu și Costel s-au mutat în căminul de vizavi.

 Un cămin plin de oameni hotărâți, care atrăgeau Poliția destul de des. Nu am mai avut tragere de inimă să crăp vreo sămânță până în primăvară, când l-am cunoscut pe Cristi, care stătea la capătul palierului. Un individ brunet, mediu de statură, cu ochelari și serios… până la proba contrarie. Trade Markurile lui erau tricoul cel vișiniu și cum purta părul: scurt și ridicat. Și să nu uit, datul ochilor peste cap când auzea ce minuni debitam.

Atunci, sămânța a încolțit și motivul pungii a dăinuit.

Adoram modul cum ieșeam și puneam două scaune care încăpeau la fix pe acel mic balcon, și crăpam semințe ore în șir. Nu vorbeam deloc. Nici nu cred că gândeam.  Doar ne bucuram de acele simple crănțăneli. Ore în șir, până nu îmi mai simțeam buzele, sau până mi se irita limba de nici nu mai puteam articula  consoanele „R” sau „L”.

Libertatea mea de acum 10 ani avea ca simbol o pungă de semințe. În această seară aleg să sparg vreo două-trei în amintirea frumuseții vieții de student.

                                                 **    *    **