The water fun

Who doesn`t love a water gun? They filled our childhoods with joy and were pretty much harmless. But can they cause trouble in the hands of young adults? Join me and we shall see.

 
I was at the end of my first year of med school. It had been a rough time, with no fun or games.
The exam session was ending as the temperatures went up. That Friday I went shopping at Kaufland and I bought not two, but three green water handguns. The ones with two cartridges.
 I brought them to the room of my eyeglasses wearing blond haired friend in order to test them out. It was at the end of the hallway, near the small balcony. We were fed up with the smoke that was coming all year round from below through our window, so we had to do something. We waited at the window for those who smoked. After they lighted the cigarettes up we put them out tactically and hid behind the radiator. We did this until those people learned to use the other balcony or the fire escape staircase instead.
Boy did we have some fun!

That Saturday afternoon the chief of the hallway saw us filling our pistols in the common bathroom and grinned. The fat green eyed monster of a collegue had a different prank in mind.

We went to the other side of the hallway, where a thin redheaded smoker friend of his was staying. We were standing in a line, with the chief right between us, with our feet shoulder with apart, just like western cowboys. Our pistols were full, and were aiming at the door, above the door knob.
With the left hand he knocked three times on the brown door.

“Yeees?”murmured a thin polite voice from the far end of the room.

He then knocked some more.

“WHAT?”, said an angrier voice from inside.

After the third knock the door quickly swung open, as the ginger was shouting: “WHAT THE…”, but his eyes, mouth and both nostrils were heavily filled with shots of cold chlorinated water.
The door closed with a loud bang, and we were laughing our pants off.

Fast forward an hour later, the chief went to the bathroom, that was located in the middle of the hallway. When he went out towards his room, he heard a loud “HEY!” from behind. The second he turned, a wave of ice water furiously splashed him from head to toe. After washing his face he saw his victorious ginger friend wielding a red trash bin bucket. This started a huge water fight between those two rooms as my colleague and I were eating popcorn at the end of the hallway. After it was over, there was water everywhere.

That evening there was a party in one of the rooms near the bathroom. Seeing many people outside of it, I recognized a friend of ours, whose back was turned. I shouted his name and when he turned, he slipped, hit his head and went out cold. We quickly carried him to our room and placed him on the bed near the window.

Two hours later, as we were mindlessly eating some cereals, playing an online game and listening to music with the volume turned down, there were three firm knocks on our door.
My friend and I went to listen, and the door pushed both of us aside. Standing in it were two policemen, ready to fine us for “public disturbance.”
We explained that we were not the ones partying and our friend on the bed wasn`t drunk or high.

Do you want to know what actually happened? Bear with me.

Imagine a short, bald colleague of our out cold friend got really drunk, came to smoke in the balcony near us and thought he was an olimpic Javelin sportsman, by throwing out the heavy wooden doorstep in the parking lot, just barely missing the cars. This alerted the doorman from the dorm across the street, which called the police.

 In the end, the party was shut down, the students were fined, and we were off the hook, but we had never used the water pistols again. This goes to show that too much water fun can cause trouble.

Patru strofe plimbărețe pe fond de program artistic prelungit pe patru luni (2018)

    Codrul este înzestrat

    Cu un ucenic stilat      

    Ce pe oameni îi îndrumă

    Spre tradiția străbună.

    Nori pufoși, frunze de jad

    Mirosul rece, sufletul cald

    Pe toate le găsești  fad

    În pădurea cea de brad.

    A te asculta, bunăoară

    Era treaba cea ușoară

    Acum doar să bați la potrivita poartă

    Astfel ea se deschide-ndată.

    În mine ajung să simt

    Ceva ce cu greu prind

    Luminița cea ușoară

    Ce aduce-a primăvară.

    

Ganduri dupa Bootcamp-ul de vara

 Am apreciat drumul cel lung, ca nu ma gandeam ca il pot face, dar masina a putut. Are o varsta echivalenta cu aceasta zi. Adora atat viteza regulamentara de pe autustrada, cat si serpentinele luate cu viteza a doua. Trage ca un taur furibund. Eram ca un maestru samurai alaturi de sabia sa.

Am mai apreciat linistea locului, calitatea aerului si si vremea prielnica.

A fost o onoare sa fiu solicitat (din nou) sa tin un training despre inima si componenta unui club (membrii sai) in fata reprezentantilor cluburilor din Romania si Moldova. Pe masura ce timpul a trecut si am parcurs discursuri, roluri si traininguri, parca sunt tot mai putine emotii. Totusi, caldura a fost un impediment.

M-am lasat inspirat atat de mancarea delicioasa (sarmalute in foi de vita de vie), cat si de atmosfera trainingurilor.

La cat mai multe bootcamp-uri inedite, cu cat mai multi membri din toate cluburile!

Gânduri dupa Bootcamp-ul de la Sibiu (10-12 februarie 2023)

Cum mă simt dupa ce am coordonat echipa catre un eveniment "ca în filme"?

Mă simt relaxat, împăcat, împlinit că s-a întâmplat și că am conlucrat. Pe de o parte nu-mi vine să cred că s-a întâmplat, după numeroase dificultăți de comunicare, care au necesitat imediată soluționare.
A fost o luptă până și cu cu timpul care se scurgea până la eveniment și cu noi înșine și propriile noastre limitări. Pesemne că uitam că suntem oameni și că aveam tot 24h. Dar asta nu ne-a împiedicat să visăm.

Sunt recunoscător pentru ședințele săptămânale din ultimele patru luni, care au făcut lumină și au adus contribuție și claritate evenimentului. 

Sunt recunoscător pentru întregul weekend! Mă simt plin de semnificație, că am avut parte de timp investit cu semnificație, de comunicare cu semnificație și calitate. Am avut semnificație în conversații, semnificație in training-uri de roluri și de leadership și bineînțeles în momentele intens emoționale cu care m-am întâlnit mai des decât mă așteptam.

M-a bucurat faptul că l-am organizat în centrul geografic al țării, în Sibiu. Am adunat împreună cu echipele de Logistică, Educație, Distracție și de PR o hoardă de 89 de participanți din 19 cluburi cu sediul pe tot teritoriul Romaniei și Moldovei.

M-a bucurat că am colaborat la eveniment cu echipe nou formate, mai ales pe partea de logistică. Oameni faini și binevoitori, care s-au mobilizat excelent! Am descoperit semnificația colaborării și mi-am reamintit că nu sunt singur, cu fiecare scaun sau masă mutată.

Mi-a placut că am avut succes cu boardgames-urile și cu partea de karaoke, cu plasele pline cu sucuri transportate de o mână de membri forțoși dar și cu cele trei comenzi consecutive de pizza fierbinte.
Am descoperit sensul fiecărei îmbucături de mâncare minunată, fie ea de la coffee break sau din cadrul ofertei bogat de delicioase a micului dejun.

Mi-a plăcut inspirația cu care am ales hotelul și sălile lui, deoarece ele erau una lângă celalată. 

M-am bucurat faptul că am avut intervenția scurtă, dar profund de așezată de la începutul conferinței, când am primit oaspeții și mi-a plăcut că am putut duce la un nou nivel rolul preaiubit de Toastmaster prin conducerea ceremoniei de la Gala Festivă, când am putut face participanții primitori de diplome de merit să strălucească prin întrebări pertinente, personalizate și pline de sens.

Am savurat cu sens momentul de stand-up comedy și încântarea provocatoare a primelor training-uri pe roluri de ofițeri ale tinerilor membrii Toastmasters din cele două țări!

Am descoperit sensul în dansul Horei din Moldova (jucată cu moldovenii), sensul din spatele pozelor fotografilor, semnificația din fiecare fiecare pauză în care stăteam în fața Photo Booth-ului, precum și  fiecare poză călduță scoasă la minut din cuptorul virtual viu colorat.

Am putut privi în ochi semnificația greșelilor și semnificația succeselor. Am văzut-o în fiecare pauză de vorbire în care mă bucuram de moment, în spatele fiecărui feedback primit verbal, scris sau non-verbal.
Sunt mândru și recunoscător pentru fiecare participant care și-a investit din timpul lui pentru a ne acorda feedback nouă, organizatorilor. Scopul este de a păzi și menține calitatea la înalte standarde.

Acestea fiind spuse îmi dau jos pălăria de coordonator principal și devin simplu membru, cu mult mai multe lecții învățate, avânt și dorință maximă de susținere a fiecărui membru sau club care are curajul să îmi ceară ajutorul.
Țin să le mulțumesc tuturor membrilor echipei pentru încredere și susținere. Nu suntem singuri, individuali, ci suntem o familie. Suntem aici împreună să trăim semnificația unui Bootcamp prin colaborare, comunicare, conexiune și leadership!

Inspiratie din tren- poveste din facultate

 Era o zi de vineri calduta de primavara din anul 2008. Mă urcasem în trenul Săgeata Albastră Cluj- Deva cu colega mea Viki si cu sora sa mai mare, Adina. Ne-am dat seama rapid că ne urcasem n vagonul gresit. Controlorul ne-a recomandar prieteneste să ne dăm jos la Apahida și să ne luăm locurile. O dată ajunși într-un suflet acolo, Viki si-a dat seama că și-a uitat esarfa roz cumparata din Franta in celalalt vagon. O dată ce trenul încetini și ajunse în gara Cimpia Turzii, și ușa automată se deschise, am luat-o înpreună cu colega mea la sănătoasa. Cum am pus piciorul înauntru, cum trenul porni hotărât.

Ne-am pus langa un domn care stătea pe fostele noastre scaune, ajungând fara sa vrea sa pazeasca acea esarfa, deoarece parea scumpa. Era un bătranel tipic, imbracat in camasa vișinie, cu vesta bruna si cu pantaloni negri. Parcă avea mai multe riduri paralele pe frunte decât fire în vârful capului. Ce il scotea in evidenta era privrea blanda de sub ochelarii ămbea fin, impăcat și liniștit. Imi zice cu o voce calmă, ardelenesc de molcomă că era pensionat de 2 ani si ca studentii au plans dupa el la momentul acela.

Cand au fost intrebati care a fost cel mai notabil lucru pe care l-au inteles de la el, majoritatea lor au dat exemplul urmator: "Curiozitate: Nu am inteles niciodată de ce trebuie sa deframentam periodic hard disk-ul. Nu putem sa dam skip si sa uitam ca mai e nevoie? - Dragii mei, mie imi plac comparatiile. Haideti sa va dau un exemplu didactic. Sa zicem ca locuiti la etajul 2 al unui bloc turn. Într-o dimineata vă treziți bine, odihniti, linistiti si descoperti cand va ridicati din pat ca va lipseste pantoful stang, negru, pe care l-ati lăsat lângă ușa de la intrare, periuța de dinți și tigaia în care făceai în fiecare dimineață omleta? Ati intra in panica. Acestea tocmai au apărut peste noapte, pe rând după cum urmează: La vecinul de la etajul 8 este pantoful. La etajul 5 în apartamentul din capătul holului este periuța de dinți, iar tigaia se află tocmai la 300m distanță, pe coșul cu mere de la aprozar. Imaginați-vă câte resurse ar trebui să consumați și cât de eficient v-ați mișca, ținând cont că trebuie să ajungeți la serviciu la timp. Ei bine, asta se întâmplă când defragmentăm drive-ul de pe hard disk. Punem la locul lor toți biții care au ajuns cine știe unde, pentru a eficientiza procesul de căutare, sporind astfel viteza de procesare".

Ascultând povestea m-am luminat, dar în secunda doi trenul frână brusc cu un scârțâit intens, iar noi ne-am ridicat și de îndată ce ușa se deschise am plecat înapoi în vagonul inițial în pas de alergat.

Primii pasi spre voluntariat

Imi amintesc ca printr-un vis agitat perioada din anul V: octombrie 2011- ianuarie 2012. Faceam parte de un an din SSCR Cluj. Ramaseseram putini, cam o treime din cei de la inceputul verii respective. Faceam cate o sesiune de comunicari pe luna, dar nu asta era problema. Aveam un calendar plin, si trebuia sa fim acolo timp de trei weekend-uri pe luna: Venit de la 8, mutat mese, facut cafeaua, comandat mancare pe amiaza, pregatit materialele biologice pentru sutura, asistat nou-veniti ca instructori de tehnici

 chirurgicale, plecat pe la 17, uneori 18:00 dupa ce am aranjat totul si am dat pe rand cu mopul.

Patru insi (Presedinte, 2x Vicepresedinti, Secretar) am tras tare timp de patru luni. Nu stiu cum ne-am descurcat, mai ales ca pentru mine trezitul de dimineata este o provocare. Credeam in puterea organizatiei de a invata viitorii posibili chirurgi sa se spele eficient pe maini, sa faca suturi si bandaje. Din semestrul II cei din anul III si IV s-au intors si ne-au ajutat, incet-incet sa conturam visul nostru.Probabil ca nu am fost singura generatie care s-a descurcat din greul care ne apasa. 

 Astazi sunt mandru ca aceasta asociatie continua!

Inspirație de la tata

 Astazi am trecut pe la tata. Din una in alta, dupa ce am mancat de amiază, am vorbit de bunica de 91 de ani și de alte neamuri trecute de 80. Mi-a confirmat ce mi-a spus ea cu o zi înainte. Un monument sub formă de cruce, care era aflat în mijlocul satului era închinat fratelui ei care a murit în Primul Război Mondial. 
Tata continuă să mi se adreseze cu o voce relaxată, postprandială și spune:
„Tuca Iancu, bunicul meu avea o mustață sub formă de clopot, ca la Austro-ungari, conform vremurilor. Știai că a fost prizonier de război în Odesa, Rusia? A stat patru ani acolo. În primii doi nu erau lăsați să iasă, dar ulterior le dădea bilet de voie.”

„Dar nu era riscul să fugă?”

„Unde să fugă? Erau în uniforme de deținuți și nici măcar nu încercau.”

„Tuca mi-a arătat ce a învățat în lagăre. De foame, iarna prindea vrăbii cu semințe puse sub o oală mare, rezemată de un băț cu o sfoară legată de el. O dată ce ele rămâneau sub oală, ciocănea pe fundul ei și ele erau amețite. După, ridica oala, le prindea pe rând, le sucea gâtul, le ciupelea și le mânca.”

„Sigur ai ce mânca de ele?”

„Desigur, carnea de pe piept. Îți imaginezi că le preparau termic înainte, la proțap, Apropo de asta, știai că rușii nu auziseră de tigăi? Doar fiartă și la grătar preparau carnea. Tuca Iancu le-a făcut niște tigăi din tablă zincată, în care a pus grăsime sau untură și rușii erau încântați de varietatea culinară pe care a a adus-o”.

„Cum au scăpat?”

„Au primit după patru luni de la încheierea războiului un ordin scris și le-a dat drumul. Nu știu prin ce mijloace a ajuns înapoi în sat și nici cât a durat. Probabil cu trenul sau cu căruța.”

Am plecat îmbogățit prin această istorioară. Uneori sunt binevenite, mai ales când nu ne chinuim cu detalii urgente și cu povești tensionate.