[LONG POST AHEAD]
1. Copilarie:
Mama avea o colectie de casete si o voce foarte buna, interpretand pe la serbari in liceu. Am crescut pe ritmurile lui JOe Dassin, Richi E poveri, Toto Cutugno, Abba si ceva rock din anii 60-70. Tata era mai mult cu populara, indeosebi Dragan Muntean, cu care a fost si coleg la Liceul Pedagogic din Deva. Cantase si la tobe duble (bongos) in studentie. Bunicii nu le aveau cu muzica, in afara cantatului de colindel sau in cazul aniversarilor.
2. Pubertate:
Noaptea nu aveam somn. Undeva prin 2000-2002 Atunci când nu scriam poezii de dragoste vreunei colege, ascultam casete gen Taxi, Enrique Iglesias, sau Cassa Loco. Noaptea la un mini- casetofon negru cu galben de plastic. Era ceva magic cand dadeam play si auzeam bazaitul fin in casti, in asteptarea inceputului primei piese. Era fain si cand trebuia sa intorc caseta. Aveam o senzatie de control.
Aveam niste casti super groase si butucanoase in ear, cu magnet, groase cam cat o ascutitoare, pe care nu le puteai purta mai mult de o jumatate de ora, ca a doua zi ma dureau urechile de muream. Adauga aici ca erau si ieftin fabricate, incat prin invelisul moale de burete negru iesea coltul de plastic al capatului castii. Imi amintesc ca aveam talente gen Karaoke, in care ii disperam pe colegii de clasa cantand Hero, sau Escape de la Enrique.
Primul CD audio pe care am pus mana a fost de la Ro-Mania si avea fix 6 piese, in 650mb.
Pe calculator aveam vreo 90 de MP3-uri. Erau faine ca erau putine si erau ale mele. Era o magie din 2003 incolo, cand mi-am luat calculator cu CD writer, sa le fac audio pentru prietenii mai mari, cu care trageam la sala si care aveau masina cu CD-player. Eminem era pe lista favoritilor mei, poate pentru ca avea un debit verbal legendar, inteligenta de poet consacrat si era opusul meu, un balbait fata de figurile de autoritate (parinti, profesori.) Muzica lui avea si un egde, adresa chestiuni controversate si era in general anti control sau anti sistem, fix ceea ce cauti in adolescenta. Bine, cu ajutorul prietenului meu cel mai bun am descoperit Parazitii, care spuneau chestii atat de adevarate si cu care rezonam profund, poate deoarece nu aveam curajul sa le adresez. Revenind la castile de mai sus, cand mi s-au stricat boxele 2.0, nu am cumparat luni intregi altele, ca am pus castile si le-am dat la maxim. Pentru jocuri gen Starcraft era super ok. Apreciam productiile si ritmurile lui Doctor Dre, mai ales in paralel cu jocurile aparute pe atunci (GTA III indeosebi). Apropo de jocuri, am apreciat la maximum soundtrack-ul de la Max Payne 1 si 2. Era atat de bine aleasa pentru tema. La fel erau cele trei factiuni din Command and Conquer Generals, indeosebi melodiile din GLA- talibanii.
Revenind la muzica, era o minune sa poti comanda televizorul sa iti dea piesa preferata. Imi amintesc experienta din 2004 via televiziunea prin satelit de la sat, unde aveai maximum 24 de programe din RO si Ungaria. Era HIT TV sau Cherry Music. Acolo aveai de ales intre una din urmatoarele doua piese sau din playlist. Trebuia sa trimiti pana se termina piesa anterioara un SMS care costa 0.87 Euro. Era si dupa metoda primul venit, primul servit. Daca trimiteau mai multi cealalta piesa, nu era selectata piesa ta. Cel mai nasol era ca si daca prindeai chiar finalul programului nu o mai baga deloc.
Era o mare penurie de surse pentru muzica buna, si cea faina nu era la indemana ta. Singurele surse erau filmele cu soundtrackuri gen Fast and Furious, jocurile NFSU 1 si 2 si bineinteles Atomic TV sau MTV, MCM. CIne avea peste 1000 de MP3-uri era considerat un zeu. Erau mai cautati ca dealerii de substante fine.
Controversata relatie cu muzica rock: cate o piesa de la LImp Bizkit sau Alien Ant Farm, cateva de la Mudvayne. Linkin Park ascultam pentru mesaj si pentru exprimarea intensitatii trairilor lui Chester. Imi amintesc ca bunica ma critica ca “de ce ascult zgomotul acela infernal.” Dupa ce I-am tradus si-a schimbat parerea 180gr.
Aveam un radio cu CD care putea inregistra. Voiam ca in acea vacanta sa ma pot bucura la bunici de piesele lor. Zis si facut: Am dat drumul la Linkin Park si am jucat Warcraft III fara sunet. Pe langa piese, singurele sunete care s-au inregistrat au fost injuraturile mele cand m-a batut calculatorul cu armata lui. Cand am pus mana pe un MP3- player NIppon cu 64 mb memorie interna, si vecinii mei de la tara ascultau Linkin Park sau Dr Dre. Cea mai amuzanta faza era ca un vecin cu vreo 10 ani mai In varsta decat mine, proaspat intors din Anglia a venit la noi intr-un suflet, crezand ca ii s-a parut ca in sat se asculta Linkin Park. Mentionez aici ca THE GAME era bun si cand taiam lemne sau faceam aschii.
3. Adolescenta
In ultimul an de liceu am descoperit Devildriver si Arch Enemy, cand mi-a recomandat un prieten ca le asculta cand era nervos. Intr-adevar, erau dincolo de orice imaginatie a mea. Singurul lucru similar era cand mi-a pus varul meu de test o piesa de la System of a Down- BYOB, un ritm dincolo de cuvinte, care imi dadea supraincarcare la urechi. La scurt timp am inteles cum reactiona corpul meu la ele. Dadeau un stimul de tresariri si contorsionari de zici ca eram fata din filmul Exorcistul. Nu ma ajutau decat sa ma enerveze mai tare. Fuel pentru frustrare. O intelegeam pe colega mea roakera, care zicea ca la ce asculta ea de regula, Mudvayne devenise un soi de cantec de leagan, Literally dormea pe muzica lor.
Si manele am ascultati in 2005-2007 mai mult, la majorate, sau aveam impreuna cu colegul meu Ciprian o rutina: cum faceau altii incalzirea cu alcool inainte de party, noi ne luam piesele de feel good inainte si mergeam direct pe ringul de dans. Era un soi de breakdance in picioare, frenetic. Era dincolo de ce ziceau versurile, pana la urma alegi o piesa care sa iti placa, sa iti cada bine.
Era culmea: impreuna cu inca doi colegi, aveam aceeasi stare de bine atunci cand ascultam si hip-hop, si rock, dar si manele. Puteam sari de la una la alta fara probleme.
Anyway, Doamne feri daca ai fi spus asta in Hunedoara. Orasul era impartit In zone muzicale, ca in filmele americane: manelarii din Micro 5, 7 sau Padurea de la Ciuperca (periferie), roakerii drogati de la Castel si hip-hopperii de la Teatru. Eu eram mai mult in ultima zona. Aveam si colegi de scara breadanceri sau care bagau noaptea graffitii-uri prin gari. Ei isi înregistraseră o caseta de muzica rap in care isi exprimau frustrarile fata de nenorocul cu femeile. Am pus mana pe ea, dar simteam ca nu merita sa o ascult si astfel nu am facut-o.
Snoop Dogg ascultam pentru corespondentul opus al spectrului emotional - eu eram tare agitat si el era relaxant foc. Chiar imi incepeam ziua cu Snoop`s Upside your head.
Imi placea ca el experiementa cu diverse stiluri, gen Sixx Minutes sau Gold Rush. Ambele au alura filmelor western, cu un minim de acorduri de chitara si un ritm de pustiu exterior, dar dpdv al personajului sau bogat la interior. Mai mult de atat, avea soundtrack-ul de la filmul Bones, cu el in rolul principal. Acesta nu a avut cine stie ce succes la box office, dar piesele erau muncite.
Asta m-a pregatit pentru afinitatea mea fata de blues, soul, funk.
O intamplare muzicala a fost la majoratul lui Ciprian, care se tinea chiar la stadionul Corvinul, deoarece mama sa era acolo manager logistic. A pregatit totul: Locatia, mancarea, bautura. Noi ne ocupam de muzica. Cu o seara inainte, tipul cu boxele a venit DOAR cu boxele. Ciprian a venit cu ideea sa folosim calculatorul meu, ca stateam aproape si aveam muzica buna. Nota bene: el era la mine tot la doua zile, deci stia ce voia. A doua seara, prin parcul de la Rusca puteai vedea doi nerozi. Unul cara monitorul enorm de TFT Flatscreeen de 17 inch, altul cu o plasa rosie cu Mos Craciun. El aducea tastatura, cablurile si Mouse-ul. In cealalta mana avea calculatorul, un BIG tower cu ventilator LED si geam la mijloc, aveand patru locuri de CD-ROM. Chiar daca muzica era mai veche de un an, compilatia a sustinut cel mai tare chef posibil. BIneinteles ca la cinci dimineata, ne-am intors tot prin parc. ERau prea scumpe taxiurile!
Ca o concluzie, atat in copilarie, pubertate si adolescenta, mediul, anturajul, jocurile si filmele mi-au influentat gusturile muzicale.
4. Facultate.
In primul an nu am avut calculator personal, doar unul pentru camera. Mi-am descoperit fascinatia pentru jazz : am fost la Toamna Jazz, un concert Johnny Raducanu, respectiv Harry Tavitian. A meritat gripa de dupa.
Luasem o pauza de la ce ascultam inainte, ajunsesem la o suprasaturatie. Am cautat mai mult jocurile copilariei, fara muzica. Singura muzica era acasa, o caseta primita direct de la Dragan Muntean, careia ii dadeam drumul de fiecare data cand veneam.
In anul II am cautat muzica clasica si altele, avand acces la DC ++ INHASH, un motor de cautare in baza de date din toate caminele. Puteai lua un film in 7 secunde. O data cu colegul de camera din Mauritius am facut cunostiinta cu Snoop Dogg si proiectul lui punjabi, Singh is King, soundtrack pentru filmul cu acelasi nume. Colegul din Campulung Moldovenesc avea poster cu Green Day, iar Ciprian m-a facut curios de OST-urile incluse in anime-ul politist Death Note. In acea perioada am descoperit triggerii mei muzicali. Cand auzeam un cuvant, o legam de o piesa si apoi mintea mea o reda obsesiv-repetitiv pe parcursul unei zile. Am creat si un alfabet cu triggeri muzicali. M-am distrat in Microsoft Word!
Pe parcursul facultatii, am mai ciupit cate o piesa de la colegii de camin sau de grupa. In anul III m-am mutat cu un coleg obsedat de muzica house. El mi-a aratat clip-uri cu jocul Bioshock, care dincolo de poveste, actiune si personaje m-a fascinat d.p.d.v muzical, deoarece avea incluse piese din anii 40 sau 50. Se simteau asa de jucause si bine facute. Am apreciat si Liza lui Django Reinhardt, un violonist caruia ii lipseau cateva degete de la mana si tot a scos o piesa incredibila.
Minusul acestui coleg era ca trebuia sa asculte tot timpul muzica, si cand dormea. BIneinteles ca dadea mai incet, dar eu nu eram invatat. Intr-o dimineata s-a luat curentul, iar nu stiu ce sistem audio avea el, ca atunci cand a venit curentul, acesta s-a pornit la volum maxim si noi am sarit din pat, spre distractia colegului nostru.
In anul IV am stat mai mult pe youtube si de acolo mi-am procurat piesele necesare.Am mai cochetat cu Jazz-ul, dar nu ascultam acasa, doar la festivaluri, mergand de cateva ori la Sibiu sau local, in Cluj. Imi placea ca ma strambam sau mi se ridicau sprancenele la auzul complexitatii lui.
Intr-o toamna faina, am ascultat la Casa de Cultura a Studentilor mai multe stiluri de jazz, de la cel cu instrumente clasice, sau improvizate- neconventionale. Mi-au placut Sir Waldo Weathers care a cantat cu James Brown (I feel good) si Ola Onabule (Soul town), dar si un tip suedez blond si pletos, care semana leit cu Richard Branson de la compania Virgin. La final, pentru jam session, toate trupele erau prezente, iar nenea Rich a venit la microfon si ne-a spus pe o voce calma si delicioasa:
“Aceasta este ultimul recital al serii, dar noi nu va lasam asa, sa plecati pur si simplu. Uite ce vom face: Noi vom incepe sa cantam indata, iar voi veti inchide ochii. Atunci cand sufletul tau va simti ca pentru tine cantam, te rugam sa te ridici in picioare si sa simti muzica. Lasa corpul sa se bucure de ea, cum stie el. Nu te judeca.”
Bineinteles ca eu eram Gica Contra, nemultumit. Suna cliseic, dar incet-incet, valuri de spectatori din prima jumatate de sala se ridicara in picioare. Am inchis ochii si mi-am dat voie sa simt. La un moment dat, m-am ridicat in picioare si am fost curios. M-am uitat in jur. Toata sala era in acelasi loc, minunat de abundenta muzicala. Am inchis ochii la loc, continuand sa simt. Imi venea sa plang de bucurie, asa de intens se auzea fiecare nota a fiecarei trupe. Era o mangaiere pentru piele si sistem nervos. Simteam fiori din spate cum curgeau in tot corpul. Uneori mai tresaream.
In timp ce ma intorceam la camin in acea seara, nu eram pe deplin constient, parca nu imi simteam picioarele. Eram in transa.
**
In ultimii ani de facultate, la ceva timp dupa tragedie, l-am redescoperit pe Michael Jackson. Apoi, Youtube-ul a luat amploare si l-am cautat pe James Brown, si nu in ultimul rand pe Freddie Mercury la recomandarea colegului iesean. Intr-o mare de sunete comerciale actuale, muzica lor, corpul lor si chiuietele lor erau pe cat se poate de vii, trezind pana si cel mai adormit si incapatanat simt al meu.
5. Rezidentiat si dupa
Aici am avut parte de suferinta, mai ales datorita programului, stressului si asteptarilor mari ale unor medici care ma coordonau. M-am apucat incet de chitara, mai mult de ciupituri si tabulaturi, cantam solo. Asta nu m-a impedicat sa ascult blues si sa il cant, mai ales cand un amic de la sala suferea dupa despartire. I-am pregatit la chitara electrica si la amplificator un ritm de 12 bar blues minunat, iar el a bagat o voce de negru, similara cu Muddy Waters. A fost un jam session de milioane.
Muzica m-a invatat si disciplina. Mi-am propus la inceputul anului I de rezidentiat sa fac 20 de zile cu cate o piesa care imi place pe Facebook. Era un fel de radio de calitate. Mi-a placut ca am planificat si apoi am executat.
In ultimii ani, mai ales dupa ce mi-am luat carnetul mi-a ramas intiparita in minte vocea fratelui meu mijociu, care zicea “Esti un om independent si binecuvantat. Poti asculta ce muzica vrei pe ce drum vrei si sa nu trebuiasca sa ii suporti pe altii.”
Revin cu placere la talentatul raposat Nate Dogg, regele triadelor sau a pre-refrenelor (hooks) sau la Bebop Jazz din anii 40. Un exemplu din compilatia aceea este piesa “Salt Peanuts” care contine doar acest vers, repetat de doua ori, iar in rest suna o trompeta turbata si instrumente de percutie, bass, clape ca sa nu mai zica noua generatie ca mai demult piesele aveau sens profund.
Plan de viitor
De abia astept sa am o discutie de tip podcast cu prietenul meu cel bun, Cristian, iar aceasta este pregatirea de dinainte. Tinem aproape!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu