Trei povestiri cu și despre pacienți

Era anul 2015,  primul an de rezidențiat pe recuperare-balneologie.

Alături de domnișoara doctor cea scundă și brunetă am avut parte de povești inedite cu și despre pacienți.

Pacientul „recuperat”

Într-o zi de primavară, pe la ora douăsprezece, cineva bătu de trei ori la ușa cabinetului ei. Era domnul îmbrăcat complet în mov de la serviciul de pază, însoțit de un alt domn,aflat în spatele lui, îmbrăcat într-o pijama albastră cu pătrate galbene.

„Doamna doctor, îl cunoașteți pe acest om?”

Ea, uimită: „Da, bineînțeles. E pacientul meu, Sălcior Gheorghe.”

„Tocmai l-am găsit umblând bezmetic prin curte. Vi-l las aici.”

Domnul cel cărunt, tuns scurt cu nas mare, făcu doi pași și se așeză pe masa albă de consultație. Bătea o lumină albă-orbitoare din spatele lui. Era transpirat datorită agitației și a căldurii de afară.

„Ce-ați pățit, domnule?”

El începu să-și dea drumul la limbariță.

„Să vedeți domnisoara doctor dragă! Nu eu sunt de vină. Ca de obicei, era asistenta. Aia cu păr lung blond, prins în coadă. O știți dvs.”

„Nu cred, dar hai să auzim.”

El își drese vocea:

„M-am întors de la proceduri pe la ora zece, înaintea pauzei.  M-am pus în pat, că mai aveam incă două. Fișa de proceduri am pus-o pe pervazul geamului, iar fiind cald și mirosind urât în salon, am deschis geamul larg.
Când mă pregăteam să plec la proceduri, asistenta aceea intră hotărâtă pe ușă, deschizând-o larg. No, ce să vezi? Fișa mea de proceduri zbură pe geam. De o oră o caut prin curtea aceea enormă.”

Ea, se rezemă pe coate și își puse mâinile în cap:

„Vaai, dle. Sălcior. V-am scris acum o săptămână procedurile. Știți că acele proceduri sunt baza tratamentului nostru. ȘI erau șapte la număr!  De unde să visez eu ce v-am scris și unde vi le-am pus pe fiecare?”

Aproape o jumătate de oră am stat să ne gândim toți trei, judecând după unde își amintea dânsul că a fost. Studiind itinerariul din baza de tratament, și numărul ușilor pe care și le amintea parțial, am reușit să rescriem o fișă nouă. 

Cine a zis că medicina e muncă de detectiv, mare dreptate a avut!

Așa paciente să tot ai

Era o zi toridă de vară, iar noi aveam o internare de zi.

Pacienta venise. Era o doamnă căruntă, la aproximativ 60 de ani, mică, simpatică foc și undeva la 45 de kilograme. Noi o îndrumăm înspre consulturi și investigații, ea fiind însoțită de foaia ei de internare de zi.

Calculasem că  durata examinărilor ar fi aproximativ trei ore, iar încă o oră ar dura scrierea biletului de ieșire. Pacienta era iute de picior, deci totul bine până aici.

O așteptam deci, pe la ora 11-12.

Nu venise.

Ora 12:35. Deja începuserăm a ne panica. Noroc că în foaia virtuală a ei figura un număr de telefon.

Sunăm o dată, sunăm a doua oară, și de încă cinci ori, să știm o treabă. Cu fiecare apel, domnișoara noastră dragă bătea cu degetele pe masă și se încrunta din ce în ce mai tare. Aveam emoții pentru pacientă, nu referitor la ce a pățit, ci la ce-ar putea păți.

Sunt trimis în recunoaștere, în ditamai spitalul cu 8 etaje, prin toate locurile în care fusese programată. Mă-ntorc în jumătate de oră,  fără nici o pistă.  Așa se ajunge un detectiv bun :P.

Oare pacienta plecase acasă? Nu oricum, ci cu totul: Card de sănătate, card de identitate, și cu foaia de observație.

Tensiunea creștea vertiginos, iar pe noi doi ne durea capul, dar căldura nu ne ajuta.

Dacă îi se făcuse rău? 

Nici ideea de a figura și la UPU cu o foaie nu ne încânta. Existaseră cazuri izolate cu ani în urmă, în care pacienții plecaseră acasă în wekend și a dat mașina peste ei, dar din fericire nimeni dintre doctorii de atunci nu fusese închis. Avuseseră noroc că nu s-a soldat și cu decese.

Telefonul doamnei doctor deja înregistra 28 de apeluri către acel număr. Nu sunaserăm la poliție. Încă.

Era în plan să zbor cu ajutorul unui taxi la domiciliul dânsei. Nu de alta, dar pentru binele pacientei, era de preferat să mă duc eu, decât domnișoara doctor. :D

La ora 13:55 fix, la ușa cabinetului  bătu cineva de două ori.  Era doamna cu pricina, fleașcă de transpirată și cu încălțările murdare.

Doamna doctor tună și fulgeră preț de cinci minute. După ce se mai liniști, ceru explicații.

Pacienta începu a se apăra:

 „Am plecat că am rezolvat repede. Doctorii cei tinerei au fost simpatici și cu mult spor la muncă.

Din moment ce aveam niște timp liber, am plecat la cimitir, aproape, pe Calea Turzii.”

Un pumn bătu în masă : „LA CIMITIR? LA PATRUZECI DE GRADE LA SOARE?!”

„Mi-am pus pălăria cea galbenă, ce credeți? :D ”, se lăudă mândră doamna.

„Nu aveți nici o scuză! Era să sunăm la autorități, și să riscăm a ne face de râs. Vă dați seama ce ați fi putut păți?  V-am și sunat de patruzeci de ori. Domnul doctor e aici de față, poate să confirme.

 „De ce nu ați răspuns?”

„Păi, știți, mobilul e nou și eu nu aveam unde să mă spăl de la plivit.”

Coordonatoarea își dădu ochii peste cap: „Vaaai...! ȘI totuși DE CE AȚI PLECAT?!”

„Eu am venit pe la 12, dar am văzut pe ușa de la asistente un afiș pe care scria „Biletele de ieșire se dau doar după ora 14:00””

„Stimată doamnă... Acela era un anunț pentru cei internați. Dvs. sunteți cu regim special. Când sunteți gata, vă și externăm. În fine, dați foaia și cardul.”

În mai puțin de o oră, pacienta plecă însoțită de biletul de ieșire, și cu promisiunea că pe la noi nu va mai trece.

Supriza din salon

Într-o zi de toamnă, cu ceva timp după sfărșitul programului, intru îmbrăcat în haine de stradă în salonul domnilor pentru a da unuia dintre ei un rezultat mult așteaptat, care doar ce venise.

Cei patru pacienți, cu vârste cuprinse între 55-70 de ani, stăteau după ușă, câte doi pe-un pat și jucau pe masă o tură dede cărți. Erau cărți maghiare.

 Activez mutra de serios, trec de ei, îndreptându-mă înspre geam. Cu coada ochiului îi văd cum rămân mască și dosesc încet mâna de cărți.

Mă întorc. Ei aveau deja mutra de inculpați.

Unul mai răsărit spuse: „ Vă rog, domnule rezident, nu ne spuneți la dra. Dr că se supără și nu ne mai primește”.

„Ce jucați, domnilor?”

„C-Cruce”, se bâlbăii altul.

Zâmbesc: „Toate pauzele din liceu le-am umplut cu acest joc. Ați făcut o alegere înțeleaptă.”

Toți se relaxaseră.

„Și totuși, vă recomand să continuați a vă juca doar după ora 15:00, și nu vor fi probleme.”

Îi dau rezultatul unuia dintre ei și plec împăcat acasă.