Arnolde

Noaptea se lăsase de multa vreme peste campusul Hașdeu.  Vântul se juca printre rămurelele arborilor, in paralel maturand frunzele galbene de pe trotuarul umed.

Hamido, colegul din Mauritius, purta un tricou roșu, si stătea la masa lui din stânga ușii. Ocazional sorbea din ceaiul verde, din care ieșeau aburi de aromaterapie. 

Avea sa fie o noapte lungă, plină de pagini din cartea de obstretică-ginecologie.  

La fiecare gură, îi puteam vedea dinții neobișnuit de albi, prin transparenta cănii cu dungi orizontale.

Având patul vis-a-vis de el, il observam ușor cum petrecea ore in șir la laptopul său vișiniu, micuț, pe  care scria DELL. 

Eu ma chinuiam, rezemat de frigiderul care bâzâia de zor, cu o carte de microbiologie în brațe.

La un moment dat, brusc, se ridică si face cinci pași. 

"Horațiu, uite tu afară!", spuse el urgent.

Curios, ridic privirea și mă întorc.

"Haide, tuu, repede!"

Precaut, mă apropii cu pași mici. 

"Acolo! E Arnolde!"

Mă uit."Ce mă? Uunde?" 

"No.", o reteză el ferm, " l-ai ratat. Sunt foarte suparat. Acum a inchis ochii."

Frustrat că m-a deranjat, aștept explicatii. El se intoarce la masă si revine lângă mine, dupa ce isi termina ceaiul dintr-o sorbire. 

"Arnolde trăiește, tuu! Dar e asa negru incât dacă stă noaptea în copac, ii vezii doar ochii!"

Ma abtin sa nu râd, dar bufnesc...

"De ce rade tu? Vaaai, Horatiu, ce ra-siiiist esti tu. Ti-am mai spus eu!"

Gigel, colegul tuns scurt si cu cioc, se afla langa noi, la masa de lânga geam. Acesta asculta muzica la castile lui cele mari si negre. Ele tremurau din răsputeri, mai ceva să cadă.

Mă întorc înspre el:

"EU, RASIST? DAR ȘI GIGEL RÂDE!!"

Acesta se strâmba ca dupa o felie de lămâie

 Fața-i era roșie ca racul, și mai avea putin si cădea cu scaunul de la atâta râs!

"Da, dar TU ai râs primul. Meriti o diplomă pe perete "CEL MAI RASIST COLEG" ", deschisese palmele Hamido.

"Hei. O știti pe aia?

Un moment."

Ionut deschisese rapid o pagina de internet si ne citi: 

"Eu cand ma nasc, sunt negru,

 Când mă infurii sunt negru. 

când is bolnav sunt negru.

Tu, când te naști esti roz.

Când te enervezi esti roșu.

Când esti bolnav esti galben palid.

Și după toate acestea, eu sunt omul de culoare, măi curcubeul naibii?!"

Râdem cu totii un moment, dar eu simt sa reiau: "Arnold ne-a trădat. A fugit acasă. Bine că nu ne mai sforaie nime".

Gigel prinsese curaj: " Lasă că azi noapte abia am dormit de la ce concert ai băgat, Horațiu".

"Haide, tu. Săracul Arnold. Doar fierbătorul a mai rămas din el." ,gesticulă frenetic Hamido.

"Nu doar. Și... asta", indică Ionuț.

Pe geamul de la cameră, o amprentă mare a unei mâini stătea acolo, ca la expozitie.

"There is still hope!", rânji Hamido.

 "Acum, in 2008 putem sa il clonăm pe Arnolde. Tu ai prieten la Genetical Engeneering, Horațiu..."

"Rezolvăm... " Mormăi eu.

---

Cert e ca pe Arnold nu il mai văzusem de atunci. 

Era. Simpatic in stilul lui de bunic. Avea peste 50 de ani, originar din Franța. Era aproape chel, cărunt, negru, purtand același pulover vișiniu croșetat de nevasta-sa.

Venise dupa ce avea doi copii, si o cariera in IT, pentru a face medicina la Cluj.

Nu prea avusese spor, si nici tinere de minte. Din pacate, frecvent patea sa uite a plati cotizatia la cămin.

Multumesc, Arnolde pentru o amintire frumoasă și colorată. Aaa, si pentru fierbătorul cel gri.

*

Ce s-a întâmplat cu Arnolde? Nu știm,dar patul lui, din stanga geamului rămăsese, până la sfârșitul anului universitar, pe post de depozit și cuier. :-P

În unele nopți, îl auzeam pe Hamido cum vorbește în somn, repetând si uneori strigând

"Tu ești rasist. Ce rasist ești, Horațiu. Ești RASIIIST!"

Îar într-o dimineață caldă de vară, găsesc pe frigider lipit un post it galben, pe care scria: 

"Horațiu, multumesc la tu, ca nu ai sforait asa tare noaptea trecută, cu cu beuu nai bii! :-D"