Lumini și umbre

De câtă lumină are nevoie omul pentru a obține claritate? 

Dar de câtă negură are el nevoie pentru a se putea cunoaște cu adevărat? 

Povestea noastră are loc in inima Carpaților Meridionali. Eram impreuna cu un grup fain de barbati curajosi cu scopul de a ne redescoperi.

Ajunsi acolo, ne-am pus pe crăpat lemne si ne-am apucat de alergat. Dimineata. Fără tricouri... pentru a ne simti mai bine in piela noastra.

Pe langa astea, am mai avut ceva de infruntat. O provocare... mare, care pe fruntile noastre avea sa aduca rauri de sudoare.

Aceasta consta in a petrece o seara in desisurile padurilor de brad, pentru a ne gasi esența.
Fiecare pe cont propriu. Inarmați până in dinți doar cu o sticlă de apa si cu o lanternă.

***

La scurt timp urcam singur printre brazii cei tineri, de un verde crud, scăldați de caldura ultimelor raze puternice ale soarelui.

 Adoram mângâierea vantului pe spatele meu, ce facea ca fiecare brad din jurul meu să vibreze în deplină armonie unul cu celalalt. Si nu m-as fi asteptat ca cele mai mici pasarele sa scoata cele mai puternice sunete! Viata in verde viu! 

 Dintr-o dată, ce se auzi? 

Era un surâs dinspre pădurea intunecată.

" Să fi fost ielele, spiritele feminine ale pădurii?"

Am grăbit pasul, cu toate că eram zgâriat pe față si pe maini de acele de brad, parca aflandu-ma captiv intr-un labirint repetitiv. 

Cand din el am iesit, m-au izbit: răcoarea plăcută a pădurii si o voce zglobie:
"Heei, am mai gasit una!"

 In fața mea se aflau trei tinere fete, așezate, în căutare de ciuperci.

Aparu un gând: "Cum indrăznesc să nu mă observe pe mine? Leul, in toată strălucirea lui?"

Inainte de a ma enerva mai tare, un gand mai pregant rasuna ca un cor de bași si baritoni

  "Răspunsul pe care îl cauți tu NU E LA ELE."

Asa că mi-am văzut de drum. Si am urcat, trosnind crenguțe sub greutatea bocancilor mei, ghidat fiind de mirosul delicios al frunzelor umede, proaspăt plouate.

Si intr-un luminiș am pus piciorul pe o piatră verzuie, simtind puterea pietrei pestrițe.

Stând pe ea, am remarcat un copac familiar, care la baza lui avea o ciupercă pe a carei pălărie scria, cu alb, numarul meu norocos "13".

Un brad falnic stătea in spatele lui si apropiindu-ma de el, am pus mana dreaptă pe scoarta lui rugoasă si fermă.

"Vrei sa iți ofer o imbratișare?"

După o secundă, am simțit ca si cum in pieptul meu incepu a scăpăra un foc puternic si luminos, ca bucuria copilului care vede cadourile in dimineața Craciunului ! 

Coenxiunea cu natura era evidentă. Până si ea se bucura să mă vadă. 😃

***

Intunericul incepu a se apropia, si coborand, am gasit un drum forestier,care se indrepta către apus. 

Eram in scurt timp la ieșirea din pădure. 

Mă uitam când inainte la soarele de un roșu caramiziu intens, când inapoi la incertitudinea pădurii intunecate.

Cand sa fac un pas inainte, ceva nu ma lasa. Pur si simplu nu puteam.
Simțeam că mai aveam de stat in pădure. 

Asa că am ales întunericul.

 Degrabă mi-am pornit lanterna frontală si am coborât precaut, fiind inconjurat de crengile albe, care contrastau cu intunericul care ascundea atâtea lectii. 

"Dar dacă mă voi intâlni cu animale sălbatice?"

Atunci am luat o bâtă in mana dreaptă, fiind pregătit de orice.

Tot coborand, incet si sigur, la vreo 20m in fata mea, am observat doi ochi luminosi in vale. Erau de o culoare alb cu tenta albastruie, lucind la maximumi. Erau neclintiti. Mă fixau cu privirea.

Din dreapta, apărură incă 3 perechi de ochi, care voalau, apropiindu-se.

Picioarele mi se opriră instinctiv.

Timpul se opri in loc. Imi simteam pulsul in gât, sudoarea mi se scurgea de sub frontala, si singurul lucru pe care il auzeam era propria respiratie.

Rapid am evaluat situatia : 4 la 1. Intuneric.

Si parca ghidat de o forta superioară enormă, si eu si timpul am accelerat pe deal in sus, iar crengile din jur se rupeau una cate una de corpul meu hotârât. 

Vointa vânatorului m-a adus fix in punctul unde văzusem frumosul apus.

Răsuflând ușurat, si mândru de mine, am coborat pe drumul cel pietruit, luminat de rarele lămpi stradale. 

Ajunsesem la civilizatie.

******************************************************************************************************************

Partea a-II-a 

Mă simteam mândru de claritatea deciziei mele. Ca am putut duce atat mental cat si fizic provocarea la bun sfarsit. Că am putut sa imi port singur de grija, in conditii reale.

Intrebarea care nu-mi dadea pace era: ce am vazut de fapt? 

*Lupi nu pareau a fi, desi formatia de 1 inainte si 3 dupa suna a comportament de haită.

*Daca erau caini, atunci de ce nu au latrat?
*Daca erau porci mistreti? Mai sus la episodul cu piatra si ciuperca 13 vazusem urme de pamant ramat cu botul. Dar si auzisem o haita de caini latrand la baza padurii, in deplasare.

Cand am ajuns la locul de intalnire, eram in expectativa, cu frontala pornita ca sa vad daca vine vreun animal necunoscut, fiind pregatit si cu mana pe bata. Mai trecea cate un caine vagabond dinspre padure si latra. Eu strigam din profunzimea abdomenului meu ce il facea sa se intoarca din drum. Cateva vulpi trecura, pisici. 

Asa de intensă a fost experienta, incat abia dupa 15-20 minute efectul adrenalinei s-a mai estompat si am reusit sa ma relaxez.

 Fiind cu energia sus, in cap, trebuia sa ma inradacinez. Si asa buna a fost imbratisarea acelui copac din preajma-mi!

Si după aceasta, cat i-am asteptat pe frații mei, veniti din experienta padurii, mi-am exprimat recunostiinta fata de viata, fata de natura, si fata de invataturile maestrilor mei.

Dupa ce am ajuns acasa, ne-am pus pe taiat impreuna lemne, le-am povestit seara la foc patania, ce parea rupta dintr-un scenariu de film thriller/de groază.

Lucrurile erau clare si pline re simboluri la.lumina, in partea de sus a dealului.Dar atunci cand ne afundam in partea intunecata putem vedea monstrii. Cand ii vedem, conteaza cum reactionam la ei. Ghidati de lumina si de claritatea interioara.

***

Noaptea, însă, am visat acei ochi din padurea intunecată, cum mă priveau țintă. De data asta erau in număr de SUTE. Și se apropiau ...

Dar acum, eu eram pregatit. Deoarece e visul meu si realitatea mea.  
Si nu permit nimanui ca sa o domine ! Daca se vor apropia, si-o vor asuma! 

Rânca, GJ, 

8-9 Septembrie 2018.