De ce ne lipsesc oamenii?

Din cauza lui Pavlov.

Pentru ca ii asociem cu un anumit mediu.

Ca si microbii, ei prefera un mediu fata de altul.

E ca si cand te duci acasa si constati ca acea "acasă" e formata nu doar din apartamentul si familia ta, ci si din intregul bloc de apartamente. 

Atunci cand cineva drag din multitudinea de vecini este chemata de D-zeu la el in grădină, constați brusc că acel " acasă" devine mai tot mai putin "acasă" decât până acum.

Si incepe sa iti fie dor de clipele petrecute alaturi de el sau ea, de valorile impartite si de ce nu, cineva care sa iti inteleaga glumele...

                                                        ***

 Tanti Eniko era pana ieri vecina parintilor mei. Grizonata zâmbăreață, avea un păr creț și scurt, și purta mereu acea vestă tricotată subțire, de culoare galben-pai. Intotdeauna te intâmpina cu un „Seerbuuuus” plin de entuziasm ca si când făceai parte din familie :D .

 O femeie care pretuia calitatea si cantitatea mâncarurilor. De dimineață se vedea aburul ieșind prin geamul de la bucătărie. In anotimpurile cu pricina, facea sute de borcane pe iarnă, dintre care cateva ajungeau si la noi, fara să ceară ceva înapoi.

Era directă, sinceră și darnică. O unguroaică mai de treaba decat multi romani cunoscuți de mine. Pentru că nu o interesa proveniența omului care o privea in ochi.
Indiferent cine erai, te chema ferm inauntru, și chiar dacă era ora mesei, pe ea nu o deranjai.

"Cop-chile, o` mânci ceva?"

Inainte sa ii raspund, zicea : "Îți dau din tot ce am." 

Daca refuzam, de multe ori din politete, intotdeauna aplica o metodă infailibilă. 

Ma trezeam din nou cu acea voce ferma spunandu-mi :

"Da` o țuică sau o cafă?(pauză care accentua seriozitatea)  Apăi de-aia ... bei?! "

Și stăteam. Era o plăcere să aud vorbe atent măsurate și un interes sincer fata de viata celui aflat pe scaunul de lemn din bucatarie, oricine ar fi fost el sau ea. Nu era filozoafă, dar avea o ințelepciune și o claritate rară, mai ales la vârsta ei.

Imi amintesc o scenă de când aveam eu 14 ani. Tanti Eniko stătea pe scaunul de lângă geam, rezemându-se cu mana dreaptă de el, și cu stânga pipând dintr-o țigară cu mare poftă.
Dintr-o dată, se opri și se uită la mine cu o seriozitate cum rar întâlnești,

"Copile, ascultă aici. (pauză dramatică).

Daca vrea pulă ... sau bani, nu-i de tine. Pă alea le poate lua oricand de la oricine."

Am dat din cap, ce să fac ? Am crezut-o. Și astăzi îmi amintesc cu drag vocea ei spunându-mi asta, cu aceeași grijă.

Acum imi dau seama ca vorbea despre suflet si de momentele unice pe care poti sa ii le oferi cuiva.

 Daca nu apreciază, atunci nu e omul potrivit.

                                                                        ***

                        

In fiecare zi, mii de necunoscuți trec in lumea celor drepți.

Si cand ne gandim ca lumea nu e dreaptă si ca doar oamenii buni mor asa de devreme, ne vine sa ne strigam suicidul propriilor corzi vocale.

Nu doar oamenii buni mor devreme. Doar că de aceia ne pasă cu adevarat!

Să iți fie calatoria lină, dragă tanti Eniko !