Fallout New Vegas - idei si impresii

A trecut cam un an de cand am testat aproape zilnic cu lumea postapocaliptica a lui Fallout 3 pe PS3.

Am "revenit" la inceputul lunii la Fallout New Vegas. Surpriza a fost interfata: Dialogul si subtitrarile erau integral in limba italiana, iar eu intelegeam doar italiana vorbita cam 15%, asa ca Google Lens si translate au fost amicii mei. Mi-a obosit muschiul deltoidian drept de la cat am sustinut telefonul, stabila ca o coada de scorpion.

Ce am experimentat in acest joc:

1)  Abraham Maslow avea dreptate cu piramida lui. Cand ramanem fara tehnologie, tot primeaza nevoile de baza (lupta, fuga, foame, adapost si apartenenta la grupuri.) 

2) Legat de ultima, am intalnit clanuri probabile: militarii, rebelii cu arme explozive din secolul dinamitei, factiunea care avea artilerie grea,  salbaticii care au imbratisat natura si s-au retras in desertul rosu, legiunea imbracata in soldati romani ai lui Cezar drogatii, cautatorii de comori, boschetarii. Era important ca aveau mentalitate de sat ("Al cui esti tu, ma? sau ale cui haine porti?") Cu alte cuvinte, fiecare te insarcinau cu tot felul de misiuni impotriva factiunii vecine/rivale. La fiecare conversatie cu un personaj important aveai posibilitatea sa alegi 3-5 raspunsuri posibile, care iti indreptau conversatia in total alte directii, putand ofensa sau flata omul. Acest fapt dadea povestii si interactiunii alte valente si alte concluzii.

3) Mi-a placut ca peste tot puteam sa fac troc. Moneda era ca in Fallout-ul anterior: Capacele de sticle. Completarea misiunilor avea diverse avantaje: erai platit sau primeai experienta/ onoare.  Armele pe care le aveau factiunile la dispozitie si mentalitatea din discutiile cu ei le-au dat credibilitate, fiindca 2-3 ore treceau intr-o clipita. 

4) Am recunoscut si m-a ajutat la partea de atmosfera muzica de fundal (tobe cu ritm rapid atunci cand eram in pericol), cate un acord rar de chitara sau suflu de muzicuta in timp ce ma plimbam pe jos prin desertul variat. Apropo de atmosfera, intr-un oras distrus am vazut ceva interesant: doi copii fugeau dupa un sobolan mutant gigant. L-am trimis la cele sfinte cu un glont bine plasat. Ei mi-au multumit, s-au pus in genhunchi si au inceput sa manance carnea cruda si radioactiva. Am ramas interzis.

5) Fiind obisnuit deja cu conceptul, nu am mai avut emotii ca nu fac bine ceea ce fac. M-am lasat ghidat de poveste, platind cu placere pretul si experiementand cu "Ce ar fi daca fac asta?". Am patit sa trag intr-un animal de casa de tip cal, acesta fugind la stapan si am fost nevoit sa il rezolv ca sa nu ma rezolve el pe mine. Puteam sa revin la o salvare initiala, daca imi aminteam sa fac deja acest lucru. Eh... reputatia a scazut la nivel local, dar m-am facut cu o arma noua.

6) M-am bucurat de lupta cu lighioane si de sistemul care pune punct actiunii pentru a ochi o anumita parte a corpului lor, traducand in timp real care este sansa sa nimeresti direct proportional cu distanta la care se afla. Din moment ce ai doar 3-4 gloante in acest mod e bine sa calculezi cat mai precis tinta (pentru viespi Cazador - aripile, pentru scorpioni glans-ul sau picioarele, pentru Deathclaw- rugaciuni)

7) E bine ca poti salva aproape oricand. Acest lucru ajuta mai ales cand ai 2-3 scorpioni giganti pe urma ta. De fiecare data cand mori, poti invata ce arme merg si ce nu. De cele mai multe ori esti obligat sa folosesti arma care are cele mai multe gloante (fiind postapocaliptic, nu ai din belsug). In cazul in care erau peste trei pe urmele mele, m-a ajtat sa fug de ei, fiind mari si lenti.

8) Am avut surpriza cand am dat foc la furnicile-gigant cu aruncatorul de flacari. Au bubuit asa de tare incat toata cladirea a sarit in aer. Aceasta m-a motivat sa aleg alta abordare, cu alta arma de foc...
Alternativa bineinteles ca era ochirea prin catare si adaptarea din mers, fapt care nu iti oferea prea mult timp pana cand chiar iti administra oratania o bucata sanatoasa, pe care sa o tii minte.
Aceste variatiuni de lovire aveau si repercusiuni: piciorul lovit te obliga sa mergi schiopat, capul plesnit te facea sa ametesti, dar si folosirea prea deasa a unui medicament iti dadea dependenta, iar un medic trebuia consultat si platit pentru a scapa de problema.

9) Legat de arme si imbracaminte, sunt si ele grele si nu poti transporta multe. Daca treci peste limita, abia te poti urni din loc.  De asemenea, armele au si ele calitatea lor, reprezentata printr-o bara plina, care scade in timp. Gasind alte arme identice, le poti folosi pentru piese si sa repari arma superioara. Alternativa ar fi sa le vinzi pentru capace.

10) Nu mi-a placut ca nu am putut intra in toate casele sau cladirile care apar, dar si developerii au fost baieti faini si mi-au lasat cate ceva intr-o cutie pentru deranj.

Nu am terminat F3 si nici New Vegas, dar le-am testat dupa bunul plac. M-am oprit la nivelul 10 si la primul Deathclaw ucis, fapt care parea imposibil. 
Am reusit cheltuind doza dubla de injectii pentru sanatate-instant, o pleiada de flacari de la aruncator, iar cand cretinul a sarit pentru a imi da ultimul bobarnac l-am aruncat in aer cu un lansator de rachete.

Avem aici un joc deosebit de complex, care si dupa 10-15 ani are fani in toata lumea si de toate varstele. Pe mine m-a inspirat suficient cat sa scriu despre el :)

Reframing

 Îmi amintesc cu bucurie de una dintre orele de limba latină, din clasa a VIII-a. Între două traduceri și două conjugări, doamna profesoară decide să ne pună o întrebare:

„Dragilor, cunoasteți fabula cu greierele și furnica?”
„Bineînțeles”, vui toată clasa.
„Cine avea dreptate, greierele care cânta toată ziua sau furnicuța cea harnică?”
„Furnica!”
„Sunteți siguri?”
Unii dintre noi își dădură ochii peste cap.
„Vă sugerez să vă mai gândiți. Lucrurile nu sunt întotdeauna albe sau negre. Așa e că unii dintre lucrați cu mai mult spor atunci când aveți un fundal muzical?”

doisprezece luni pe 13 carari

Doisprezece luni au zburat! Retrospectivă

Ianuarie: După un revelion intens și multe lupte de putere între București și Sibiu, s-a concretizat planul referitor la Bootcamp-ul de iarnă.  După un drum lung, plin de zăpadă, ședințe online și intervenții ABS  am reusit să ajung la cursul intermediar de improvizație. Acolo mi-am dat seama că ce contează cu adevărat era ea, o anumită femeie întâlnită intamplator cu doar două săptâmâni înainte.

Februarie - Bootcamp: Am avut o munca titanica si intervenții importante: Stretchingul de dimineata, moderarea evenimentului si a galei de seara. In total: 110 participanti din 20 de cluburi toata tara plus Chisinau. 
Am supravietiuit celor doua cutremure, mai ales cand eram pe drum spre Timisoara pentru o sedinta cu TES.

Martie - începutul studiului pentru examenul de primariat.
La final de luna: Oferirea unui 7x cadou special prietenei mele, de ziua ei!
JOC: FALLOUT 3(incomplet)
FILM: INTERSTELLAR

Aprilie - 1.04. Am castigat prima medalie in cadrul concursului de arie, sectiunea evaluari de la Cluj-Napoca. E o dovada vie ca sustinerea e cel mai important lucru atunci cand ai un moment provocator.
FILM: The last samurai

Mai- Incheierea oficiala a studiului Terapia prin culoare. Am acordat si diplome de participare pe design propriu pentru cei care au colorat.
La final de mai: Alegerile pentru comitetul director Toastmasters Sibiu: Sunt reales pentru al doilea mandat de presedinte, nu cu deosebit entuziasm din partea mea.
FILM: WATCHMEN
JOC: GTA IV (in progress 12.2023)

Iunie - Excursie la Sighisoara alaturi de prietena mea. E orasul meu de vis si de relaxare.
S-a intors colega mea la serviciu si m-a eliberat de rolul de sef de compartiment. A fost o minunata munca, dar am si tras tare timp de 2 ani.
Cel mai bine am invatat pentru examen in timpul reviziei auto. Fiind diesel am avut timp berechet.
Film: 12 angry men
SERIAL: JUSTICE LEAGUE.

Iulie. - Examenul de primariat, luat cu brio, dar si cu multe emotii. Reconectarea cu Clujul si cu oamenii faini de acolo. Mi s-au dat cu 8 ani in minus.
SERIAL+ serie de filme: X- MEN.
JOC: Assasins Creed Rogue.

August - Ziua mea de nastere. Am primit un minunat joc board game Harry Potter si un tort delicios. 
Drum lung (345km) spre Slanic Moldova, unde am fost trainer pentru rolul de VP Membership la 20 de persoane.
JOC: NFS CARBON 2006. Altfel se simte pe PS3, dar controalele sunt usor neresponsive
SERIAL: DEATH NOTE.

Septembrie - Concediu petrecut in Zakynthos, Grecia. Imi era dor de asta!
Prima prezentare de medicamente. E minunat sa pot castiga ceva banuti pentru asta!
Emotia revederii fostilor colegi dupa 10 ani de la terminarea facultatii.
JOC: PORTAL  2. Revedere minunata.
Serial: BREAKING BAD

Octombrie - Curs de conducere defensiva la Academia Titi Aur.
Congresul de balneologie la care am avut prezentarea studiului TERAPIA PRIN CULOARE pentru aprox 100 de persoane. 
Decesul bunicii mele (92 ani). 
A doua prezentare de medicamente, o experienta minunata.
JOC: Metal Gear Rising Revengeance
Carte: Micul Prinț de A de Saint Exupery.
FILM: Seria Harry Potter 

Noiembrie - Brasov, conferinta de divizie unde am fost fotograf oficial. Am supravietuit intrevederii cu un cerb, trecand noaptea fix sub botul lui. JOC: Batman Arkham City: Plusuri pentru grafica, tactica si pleiada de gadgeturi.
FILM: Moartea: Punct sau virgula
Serial: The Queen”s Gambit.

Decembrie -Prezentarea studiului pentru membrii TM, majoritatea in afara domeniului medical. Am fost evaluat de catre un coleg de breasla. JOC: Middle Earth Shadow of Mordor
FILM: LOTR(3) si The Hobbit (3).

Pe final de an sunt recunoscator ca am reusit sa scriu cam 1 data pe saptamna sau la 2 saptamani cam 75% din cartea despre amintirile din studentie, iar cateva au fost material pentru un discurs la TM Sibiu.
Planuiesc ca in primele 4 luni din 2024 sa o finalizez, sa continui cu cateva povesti din rezidentiat cu si despre pacienti.

Idei faine de la un model masculin

Unchiul meu (81 de ani) e stabilit într-un duplex dintr-un cartier zgomotos din Cluj. E ultimul unchi care e în viață. Poartă mereu o cămașă verde, cu mânecă lungă, o salopetă de blugi de culoare deschisă, cu nasturi rotunzi la piept și o vestă largă, neagră de piele. Are o chelie curată și asumată, semănând izbitor de mult la fizionomie cu Patrick Stewart (actorul ce îl interpretează pe Jean Luc Picard din Star Trek The Next Generation).

Individ flegmatic, care a fost calculat toată viața lui. Om citit și fost inginer, îi plăcea să rezolve subiecte de bacalaureat în timpul liber. Observ că m-a ajutat statul la el în gazdă pe perioada practicii de vară și pe perioada rezidențiatului. De atunci, se împlinesc aproape zece ani de când discutăm idei o dată pe lună.  
Mă simt bine și împlinit cand am ceva de împărtășit, care merită dezvoltat și dezbătut. De când cu starea nouă a lumii, îmi face plăcere să-l sun aproape în fiecare sâmbătă sau duminică, mai ales în drumul spre magazinul aflat la o considerabilă distanță.
Acest om m-a impresionat că a acceptat cu seninătate provocările lui d.p.d.v. a sănătății. Poate de aceea cu sănătatea stă binișor, raportat la categoria lui de vârstă. Am apreciat mult că deși a avut provocări, nu și-a schimbat felul calm de a fi. Nici modul de gândire, nici gradul de entuziasm și vulnerabilitatea cu care acceptă temele de discuții propuse de mine.

Mai jos găsești câteva dintre ideile care au rămas în traista mea mentală.

 
1. Despre persistența purtării pălăriei. ”Țăranii, atunci când intrau în casele vecinilor, nu se dezbrăcau de vestă și de pălărie. Dacă totuși o făceau, pălăria rămânea pe cap. O ridica puțin din cozoroc, sau cu totul de pe cap atunci când salutau. Era o mare mândrie pentru vânători să își pună pana de fazan pe pălărie.
Apropo de formule de salut, mi s-a părut curios că la oraș când m-am mutat la Cluj, ca nu se presupunea că trebuie să salut tot omul de pe stradă. La sat e un comportament de bun simț.”

 2. Referitor la obiceurile de la țară: ”Avem la țară două denumiri pentru bâtă. Prima era reteveiul (bucată a de lemn mai solidă, de max 1m) și a doua se numea șui (probabil de la sunetul șuieratului) Era un lemn sau creangă mai usoară de lemn pe care o aruncai după fructe pentru a le putea da jos.
Apropo, să știi că o bâtă lungă nu e neapărat bună E nevoie să fie ușoară și manevrabilă. Te poate apăra de câinii de la stână, sau de urșii tineri. Ce-i drept, dacă te întâlneai cu ursoaica sau cu scroafa de mistreț cu puii lor, nu te ajuta cu mult. Mai mult te ajută să o iei la sănatoasa.”

 3. Despre apartenența la un grup. ”La țară nu era important ce faci, referitor la conținutul muncii tale, ci cu cine te însoțești. Strângerea de fân, adunatul cartofilor și statul la clacă (de exemplu treieratul porumbului, făcutul de zacuscă, murături și dulceață) aveau farmecul lor. Bunicul tău mergea la un fum în „gura uliței”, pe banca cea lungă de sub nucul cel bătrân. Acolo, bărbații se simțeau în largul lor, descoperind o semnificație a vieții. Era un fel de loc sacru al lor. Acum, după ce cu toții au părăsit acel cerc, puțini au rămas care pot povesti despre aceast loc frumos și acest obicei plin de semnificație.”

4. Despre cumpărături. ”Degeaba mă sună vânzătorii la telefon și turuie N denumiri și M beneficii despre nu stiu ce aparat, că omul de regulă cumpără ce ii pare mai familiar, nu neapărat mai benefic. Fie ce a văzut în familie, ce era utilizat de către o formă de autoritate (părinți), fie a observat atașamentul unuia din ei față de obiect. Pesemne că la pierderea unui părinte sau apropiat, ajungi să ții tot mai mult la obiectul care îl reprezintă cel mai mult, si care îți amintește de el. Nu are rost să te contrazici cu oaspetele venit la tine pe teme sentimentale. El e grabnic să judece, neștiind intensitatea trăirilor tale referitor la acel obiect aparent banal. Ca sa nu mai vorbim de atașamentul persoanelor de vârsta a treia față de obiecte. Un motiv e obișnuința, altul e sărăcia sau mai degrabă teama de sărăcie din perioada recesiunii ceaușiste.
Referitor la produse, ca tine sunt un om curios. Cumpăr, mai ales dacă prețul nu e unul exagerat. Ce am învățat e să gândesc într-o perspectivă de cost vs timp investit. Ce cumperi și e ieftin sau la promoție de cele mai multe ori e greu de întreținut.
Hai să luăm ca exemplu un blender, că am testat o groază de ele, când zilnic îi făceam neveste-mii mâncarea. În cost intră materialele, designul, puterea motorului, dar nu nu știi cel mai important lucru: Cât de ușor se curăță!
Acum, d.p.d.v. al designului unele cu acele cuțite cu distanță mare între bază și locul unde sunt dispuse. Astfel, mereu vei avea un reziduu pe care nu-l toacă eficient.”

5. Despre schimbările inevitabile. ”Pe măsură ce trec anii, constat că și ceea ce îmi plăcea foarte mult să fac în tinerețe, nu mă mai atrage. Chiar și mâncatul. Mănânc că trebuie, că așa m-am învățat. Nici nu eram așa amator de mâncăruri gustoase, ci familiare. Nici când am fost în afara țării nu umblam după mâncăruri ce se lăudau a fi o explozie de gusturi culinare deosebite.
Când îmi amintesc de jucatul jocurilor de cărți, mă gândeam că nu mai am prietenii lângă mine, pentru a avea chef acele pasiuni comune. Acum îmi dau seama că și dacă ar fi aici, tot nu aș avea starea necesară. Tot legat de aceasta, îmi plăcea mult să citesc. Acum dacă am răbdare să termin un articol de pe Hotnews sau Dilema Veche. Pe vremea cand aveam grijă de mama, care era oarba si imobilizata la pat, sau de nevasta mea care si ea era bolnava rău la pat, atunci aveam interesul de a citi o carte, dar eram frecvent întrerupt. Acum, că s-au dus ambele, nu mai am tragere de inimă, abia cu un articol.
Mai mult ma bucură filmele clasice și serialul cu tânărul Sheldon. Îl urmăresc deoarece seamănă bine cu tine când erai mic. Încă o dată vedem importanța familiarității în deciziile noastre.”

 Apropo de ultima idee, se aplică perfect citatul meu favorit: „Când eram copil, îmi doream totul, când eram adult îmi doream ceva, iar când am ajuns bătrân, absolut nimic.”

 

6. De Crăciun am primit o tablă pliabila de șah, din plastic. Discutand cu el mi-a spus că: „în copilărie avea un prieten care știa bine șah, deoarece s-a împrietenit cu bibliotecara. Piesele le-am văzut și eu. Având mult timp la dispoziție cât eram paznic la oi, mi-am făcut niște piese din lemn de arin cu ajutorul unui briceag. Apoi le-am vopsit cu cerneală albastră, iar jumătatea cealaltă cu cerneală roșie. Tabla am făcut-o dintr-un carton, iar marginile le-am trasat cu ajutorul unui liniar. Eram mândru de ce am reușit. Din păcate nu am mai găsit piesele acelea în locuința mea de la țară. Nu cred că le-aș fi vândut. Aveau prea mare valoare sentimentală. Dacă le-aș fi avut ar fi fost frumos să le pun la expoziție într-o vitrină.  ”

7. Despre întâlnirea cu hoții. „Se întâmpla acum vreo zece ani în zona Pieții Mihai Viteazul. Treceam strada pe la o intersecție aglomerată. În sensul opus direcției mele trecea un domn în vârstă, țigan, care îmi face semn cu mâna, strigând: „Vezi că aia mică din spatele tău vrea să-ți fure portmoneul!” Surprins, eu mă opresc în mijlocul trecerii și mă întorc. Era o țigănușă lungă de un metru, care era doar la un pas de mine. Se dă înapoi și strigă indignată către bătrân: „Cum îți permiți? Nu îi furam banii, ci telefonul!”  M-a amuzat copios pățania.”

Mă simt împlinit, deoarece am scris aceste rânduri cu semnificați și admirație față de un model masculin frumos și inteligent. Vezi, tu unchii și bunicii nu au obligații directe față de nepoți. Față d părinți, au timp liber și te pot privi dintr-o altă perspectivă, detașată.

Voi reveni în curând cu un alt articol cu și despre ideile dezbătute alături de unchiul.

Amintiri de iarnă

Decembrie 2007. Parcarea cea noroioasă dintre căminul X și IX se eliberă de utilajele renovatorilor de cămine și umplu încet încet de straturi de zăpadă. Fumătorii care stăteau pe bănci acum erau lângă colțul căminelor lor, tremurând de mama focului. Eu priveam zâmbitor de la geamul lui Alex.

Cu fiecare strat depus sau ramură de tuie scuturată de către un pițigoi, gândurile mele erau din ce în ce mai puține, făcând loc straturilor de bucurie copilărească.

La ușă apăru Albul, cu care am povestit câteva ore bune despre cântăreți de taraf balcanic, dezvoltarea internetului și despre diferențele culturale dintre bombardieri și cocalari.

Noaptea cea friguroasă se furișă între cămine, iar când am cercetat peisajul de la geam, în parcare era un strat gros de trei palme. Bucuroși nevoie mare ieșim însoțiți de colegele din căminul IX la construit oameni de zăpadă. Jumătate dintre noi creau unul clasic, cu bulgări supradimensionați, cu ochi și dinți din pietricele. Ceilalți, conduși de Albul lucrau la o operă de artă: Un bust de zăpadă halterofil, cu pectorali și pătrățele sculptate în cel mai mic detaliu. Să se știe în campus că studiem anatomie!
Acest lucru stârnea atât uimirea cât și invidia noastră, cei cu omul de zăpadă tipic.
După o sesiune de poze cu minunea albă până ne-au înghețat degetele pe cameră, ne punem la o bătaie cu zăpadă. Bulgării te puteau surprinde de peste tot: lansat ca un mortier de după duba cea albă sau de după stația de cercetare de la Facultatea de Geografie. În acea seară am simțit o ancorare profundă.
În timp ce îl vânam pe Alb cu un bulgăre perfect rotund în mâna dreaptă, simt cum sunt privit. Într-o secundă am avut timp de următoarele: Închid ochii, inspir adânc, piruetă pe pernuța piciorului drept, răsucire înspre țintă, așezare greutate pe piciorul stâng, pregătire braț drept și aruncare. Bulgărele părea că zboară cu incetinitorul, apoi izbindu-se fix în obrazul stâng al colegului de cameră cel roșcovan.

Buna E

Recent am aflat că bunica mea a trecut în neființă. Era de așteptat, deoarece de 3 ani stătea mai mult în pat. Când era mai tânără și tot slabă, mă miram de unde avea atâta energie să care lemne, să aibe grijă de pui și de pisicul cel crem. Ii păsa. Uneori îi puteam vedea în ochi lumina. Vorbea mult și repede, chiar dacă nu era olteancă. Un fapt curios erau cuvintele pe care le folosea. Aveau accentul pus deseori pe penultima silabă (ex nu FIlip, ci FiLIp, cu un I atât de lung încât părea răstit sau strigat). Avea un sens de a vorbi „ca la țară”, în acel loc nu exista numele de familie, ci ocupația și locația familiei originare (Ion al lui moraru din deal). 

Îmi plăcea la ea că era inteligentă, prindea repede. Fusese un soi de contabil în orașul din apropiere, deoarece avea ținere de minte, se pricepea la numere și prindea repede.

Alt aspect care m-a frapat a fost generozitatea. De fiecare dată când mergeam la ea, ne dădea mai toată pensia ei și mie și tatei, indiferent ce vârstă aveam noi. Mi se pare interesant că puteam profita de pe urma evenimentului. Bunica cealaltă era de o zgârcenie grozavă, dar când auzea că am primit bani de la dânsa, plusa valoarea, pentru a fi în continuare cea mai de seamă bunică. Pe scurt, un avantaj dublu pentru mine.

Îmi amintesc cu drag aventura pe care am avut-o în decembrie 2012, o lună rece și ploioasă. Am plecat de la Cluj cu autobuzul spre Hunedoara. A doua zi am luat MaxiTaxi-ul până la Hațeg, iar de acolo până în sat la bunica încă un autobuz numit „Viitorul”, chiar dacă eu mă îndreptam înspre trecut. Șoferul a fost suficient de simpatic să mă lase pe DN, altfel ar fi trebuit să fac 3km pe jos din orașul în care a fost ea contabilă. Fix în acea zi nu a plouat, dar era innorat. Ea s-a bucurat când m-a văzut, iar eu m-am bucurat de banii de buzunar. Nu am stat mai mult de două ore și în acel timp m-am bucurat de o sclipire de viață simplă, liniștită. Doar trenul care trecea mai întrerupea intermitent liniștea. Când m-am întors pe DN în stație nu știu dacă am stat 5 minute. O dubă albă care transporta găini a oprit și m-a lăsat lângă podul din Hațeg, iar eu am continuat fericit către cealaltă bunică.

Altă dată, în luna mai 2020 am venit pe tren însoțit de trotineta electrică din jud Alba și am coborât în oraș, iar de acolo direct la cele două bunici. Prima mi-a dat curent de la priză și o ciorbă, alta mi-a dat ca niciodată aprecieri.

Revenind, un aspect mai degrabă iritant prin repetiție erau obligațiile familiale. Tata insista să mergem la Paște și la Crăciun la ea, ca să o vedem că nu știm cât mai are. Ea era destul de sănătoasă. Se spune că după o vârstă nu mai îmbătrânești, ci ajungi la un platou. Oricum, mi se părea redundant. În loc să stăm liniștiți într-un loc de sărbători noi ne tot plimbam, că așa e bine... 
In restul anului el insista să o sun măcar o dată pe lună, nu pentru ea, ci mai mult pentru el. Fiind student ocupat și deseori aiurit, uitam. Tata insista să îmi reamintească oricum acest fapt. În ultimii ani, bunica nu auzea și confunda vocea mea cu a lui. Anul trecut, în contextul scăderii vederii dânsei, când am ajuns la ea mi-a spus: „Ce bine că ai venit mai repede, că aveam nevoie de pensie.” Era mai clară povestea dacă poștașii purtau chipiu, ca pe vremuri.                               

Comicul de situație nu se învechește.

Totuși, când acasă nu mai seamănă cu acasă? Câte elemente familiare e nevoie să se schimbe? Unul semnificativ sau mai multe, care separat sunt nesemnificative, dar împreună ar crea un tablou odinioară drag ție?
Parafrazând o piesă de acum 20 de ani „locul aparent e tot la fel, insă s-au schimbat doar oamenii din el.” Aceasta poate însemna că oamenii au fost înlocuiți cu alții sau s-au schimbat așa de mult încât fie nu te mai recunosc, fie nu îi mai recunoști tu pe ei.

In fine, a trăit 91 de ani și 10 luni, iar sensul acestora doar ea o știe, iar noi din păcate putem doar ghici sau trage concluzii.
E bine să ai bunici, pentru că fiecare drum poate fi o aventură. Să ii ierte Dumnezeu pe fiecare și să le fie țărâna ușoară!

The water fun

Who doesn`t love a water gun? They filled our childhoods with joy and were pretty much harmless. But can they cause trouble in the hands of young adults? Join me and we shall see.

 
I was at the end of my first year of med school. It had been a rough time, with no fun or games.
The exam session was ending as the temperatures went up. That Friday I went shopping at Kaufland and I bought not two, but three green water handguns. The ones with two cartridges.
 I brought them to the room of my eyeglasses wearing blond haired friend in order to test them out. It was at the end of the hallway, near the small balcony. We were fed up with the smoke that was coming all year round from below through our window, so we had to do something. We waited at the window for those who smoked. After they lighted the cigarettes up we put them out tactically and hid behind the radiator. We did this until those people learned to use the other balcony or the fire escape staircase instead.
Boy did we have some fun!

That Saturday afternoon the chief of the hallway saw us filling our pistols in the common bathroom and grinned. The fat green eyed monster of a collegue had a different prank in mind.

We went to the other side of the hallway, where a thin redheaded smoker friend of his was staying. We were standing in a line, with the chief right between us, with our feet shoulder with apart, just like western cowboys. Our pistols were full, and were aiming at the door, above the door knob.
With the left hand he knocked three times on the brown door.

“Yeees?”murmured a thin polite voice from the far end of the room.

He then knocked some more.

“WHAT?”, said an angrier voice from inside.

After the third knock the door quickly swung open, as the ginger was shouting: “WHAT THE…”, but his eyes, mouth and both nostrils were heavily filled with shots of cold chlorinated water.
The door closed with a loud bang, and we were laughing our pants off.

Fast forward an hour later, the chief went to the bathroom, that was located in the middle of the hallway. When he went out towards his room, he heard a loud “HEY!” from behind. The second he turned, a wave of ice water furiously splashed him from head to toe. After washing his face he saw his victorious ginger friend wielding a red trash bin bucket. This started a huge water fight between those two rooms as my colleague and I were eating popcorn at the end of the hallway. After it was over, there was water everywhere.

That evening there was a party in one of the rooms near the bathroom. Seeing many people outside of it, I recognized a friend of ours, whose back was turned. I shouted his name and when he turned, he slipped, hit his head and went out cold. We quickly carried him to our room and placed him on the bed near the window.

Two hours later, as we were mindlessly eating some cereals, playing an online game and listening to music with the volume turned down, there were three firm knocks on our door.
My friend and I went to listen, and the door pushed both of us aside. Standing in it were two policemen, ready to fine us for “public disturbance.”
We explained that we were not the ones partying and our friend on the bed wasn`t drunk or high.

Do you want to know what actually happened? Bear with me.

Imagine a short, bald colleague of our out cold friend got really drunk, came to smoke in the balcony near us and thought he was an olimpic Javelin sportsman, by throwing out the heavy wooden doorstep in the parking lot, just barely missing the cars. This alerted the doorman from the dorm across the street, which called the police.

 In the end, the party was shut down, the students were fined, and we were off the hook, but we had never used the water pistols again. This goes to show that too much water fun can cause trouble.