Veioza, socializarea si diminețile dificile

E uimitor cât de limitat eram când locuiam cu ai mei. Am descoperit pe parcursul anilor multe aspecte minunate, mai ales din categoria: diferit poate fi util.

Am aflat ca exista veioze cu clips, nu cu suport si ca orice veioză. Putea fi orientată in sus sau spre perete pentru o lumina calda, difuza si placuta. Comparativ cu cele patru neoane aflate pe tavan, care aprinzându-se toate deodată, încă puțin și-ți ardeau retina.

Vorba meme-ului cu copilul și cu părintele:
„Mami, vreau grenadă flashbang.”
„Dar scumpule, avem flashbang și acasă, mai ieftină”

Îmi amintesc că în weekend-uri învățam mai cu spor, mai ales că se apropia sesiunea. Nu îmi era greu să învăț în cameră, că în sala de lectură mă simțeam ciudat fiind înconjurat de atâția oameni!
Pentru aceasta m-am dotat cu încă o veioză albă, cu clips și le-am fixat și pus strategic pe biroul cel lunguieț și îngust pe lat. Cu una în capătul stâng și cea albastră în partea dreaptă eram pregătit! Apoi le-am pornit. Era ca în sala de operație la mine în cameră. Aveam nevoie să văd detalii.

În fața mea era cartea cea veche de anatomie, Papilianul, cu a lui informație pe câte două coloane și scris incredibil de mic în josul paginii. Legenda spunea că ar fi cazul să citești și din acea parte, deoarece profii sunt nasoli și dau mai ales de acolo subiectele. „Papi”, cel brun avea un format A4, cu coperți așa de groase, încât nu era pentru el o problemă să oprească o săgeată trasă de la 15m. Rezemat de perete stătea „Simi”, de la Synelnikov, atlasul rusesc de o vârstă cu tata, care fusese în și în posesia acestuia. Nu înțelegeam limba, dar esențialul- legenda din jurul desenelor era în limba latină, sublinată des cu creionul de acesta.

Mi-au luat fix 20 de minute să ațipesc, în ciuda luminii intense. Casc profund încît îmi pocnește articulația temporo-mandibulară și mă uit la ceas. Era aproape miezul nopții. De vizavi se auzea un grai arăbesc. Pesemne că vecinii se pregăteau de Poker. La scurt timp, pe sub ușa al cărui prag lipsea se furișă un intens și delicios miros de tutun cu aromă de cireșe.


Curios fiind, ies la ei. Nu erau tare diferiți ca aspect de localnici. Stăteau în mijlocul palierului cu podea verde, fix în fața ușii lor deschise. Toți cei patru erau așezați pe scaune, la un birou crem, identic cu al meu. Pe el trona mândră mama tuturor narghilelelor. Mi-au oferit un fum și mie, dar i-am refuzat politicos. Mă interesa mai mult informația, îndeosebi despre cultura și religia lor. Am aflat cu stupoare că majoritatea erau jumătate-români, deoarece părinții absolviseră aceeași facultate, dar și că locuiseră câteva luni de zile în Ploiești, în cadrul unui program de acomodare și cunoaștere a limbii române.

„Și tu, de unde ești” , mâ întrebă cel mai plinuț dintre ei, cu un grai din cale afară de blând.

„Hunedoara”, dau eu din umeri.

„Ce fain! Andorra, zici? Ca noi, străin!”

„Nu nu, sunt român. HD e un județ.”

„E departe de aici?”

„Vreo... 200km.”

„Ne bucurăm de cunoștință. Colegii de palier nu sunt tare prietenoși pentru că suntem arabi.”

„Suntem studenți cu toții!”,zâmbesc eu.

„Așa e. Tu ești om fain. Hai noroc! Poker joci?”

„Prefer să nu. Nu am bani de pierdut.”

„Am înțeles. Nu e o problemă.”

După vreo jumătate de oră, în care am dezbătut câteva teme culturale, decid să mă întorc la învățat.
Deschid ușa și mă lovește un miros dulce, dens și înnecăcios. Din cablul noii veioze ieșea fum cu nemiluita! Am pus mâna pe ștecherul aflat în priza din perete și am fugit să deschid geamul larg.

M-am retras în oficiu până am putut să mă pun la somn. Conștiința îmi spunea:
„Vezi dacă stai la povești așa de mult? Sau Vezi dacă nu ai închis veioza?”

Diminețile în general îmi era greu să mă trezesc, așa că foloseam ca ajutor etajera de deasupra mesei si patului. Dormeam cu capul înspre masă. Aveam un plan. Seara setam alarma telefonului și pe sunet, dar și pe vibratii si il puneam pe raftul de jos al etajerei. Astfel, difuzorul aflat pe spatele lui să fie indreptat în jos, spre mine, fix deasupra frunții mele. Peste el puneam un mic recipient gol, de gel de duș, aflat în echilibru relativ. O dată ce alarma telefonulului vibra, ambalajul în cap îmi cădea. În prima dimineață m-am enervat la culme. A doua dimineață am mutat telefonul în capătul etajerei, aflat deasupra mesei. Astfel, recipientul cand cadea, ajungea și pe masă, și apoi pe podea. Această metodă era mai eficientă și lipsită de bătăi de cap.