Bunica- n.1938:
Când eram copil, nu existau bomboane de ciocolată de pus în pom. Puneam în pom figurine de zahăr, care frecvent se topeau de seara până dimineață. Le găseam pe jos. Nu eram bogați, eram o familie cu patru frați. Aveam animale, mâncare, de toate, dar haine mai puține. Ce puteau ne luau, ba un pulover, ba altceva.
Într-una din dimineațile de Crăciun m-am trezit mai târziu, și nu am mai găsit banii puși pentru mine sub pom. Erau puși banii după mărime: Aurora, Liviu, Doina și Tili. Am început să plâng.
Apoi a venit mama cu joarda:„Mă! Iute să scoți banii pe care i-ai luat și să-i dai lfetei!”
Fratele meu atunci mormăi „Dar ,mica asta ce face cu banii?” (râde). Mica mi se zicea, că eram mezina familiei. Până la urmă mi-au dat banii, totuși.
Fratele meu umbla toată noaptea cu colinda, cu încă doi băieți. Fiecare era cam de vârsta lui. Dintr-un capăt în celălalt al satului umblau, cu trăistuța până la șase dimineața. Veneau cu colaci și cu cârnați la ei. Nu aveau oamenii bani,să le dea, să știi.
Îmi aduc aminte că era acolo jos, bucătăria de vară. Totdeauna deschideam ușa să văd ce era pe masă. Era plină de cârnați și de colaci! (Râde). Unii dădeau jumătate de colac, că mai mult nu aveau. Cozonacii se coceau practic într-o cratiță mică, în cuptorul de pâine. Ei se coceau foarte bine. Se culegea grâul încet, cu secera. Apoi, se dădeau cote de grâu la ruși, încât rămâneau doar cu secara.
Nu aveam de ales. Ne făcea mama pâine de secară. Nu cred că ție ți-ar fi plăcut (Se strâmbă și scoate limba).
Nouă ne era foarte greu, dar am crescut sănătoși. Am știut să învățăm bine, ca să nu mai stăm pe câmp la coada vacii. Era o mare reușită pentru noi și o mândrie pentru părinți să ajungem la oraș, la școală.
Faine vremuri, și simple. Vedem ce ne-o aduce viitorul... (Rămâne pe gânduri)
